O istorie a Paraclisului Maicii Domnului

10411852_961087823906591_1710222711556922941_n

O istorie a Paraclisului Maicii Domnului

În cultul creștin ortodox există două Paraclise închinate Maicii Domnului: primul Paraclis compus de călugărul Teostirict în secolul nouă (unii spun Teofan) şi un al doilea Paraclis. Pe parcursul anului se cântă doar primul Paraclis închinat Maicii Domnului însă pe durata postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), tipicul bisericesc spune ca primul și al doilea Paraclis să fie cântate alternativ.

În biserica ortodoxă Rusă, echivalentul paraclisului este Moleben, ce are o structură asemănătoare, numai că se omite canonul, păstrând doar refrenul și Irmosul cântărilor trei, șase și nouă.

Motivul pentru care aceste slujbe se numesc „Paraclise“ este că cei credincioşi se adună pentru a se ruga Maicii Domnului să mijlocească pentru ei la Fiul său şi Dumnezeul nostru pentru mântuire și alinare. Acestea sunt rugăciunile de suferință ale fiilor îndurerați adresate Maicii cele milostive care este singura lor apărătoare și speranță în nevoi.

Potrivit profesorului de liturgică John Fountoulis, deși cele două canoane închinate Maicii Domnului sunt diferențiate prin denumirea de „primul“ și „al doilea“ de fapt ele au același număr de cântări și anume treizeci și două. Cu toate acestea, al doilea Paraclis este puțin mai mare. Adevărata deosebire între cele două este aceea că al doilea Canon este cântat pe un ton mai vioi în timpul postului Adormirii Maicii Domnului.

Nu s-au făcut prea multe cercetări asupra circumstanţelor istorice care au dus la forma finală a versurilor celor două Paraclise şi a morfologiei lor.

În ceea ce priveşte însă slujba celui de-al doilea Paraclis există foarte multe mărturii. Autorul a fost Teodor II Dukas Lascaris, împăratul Niceei

Autorul și originea primului Paraclis

Slujba primului Paraclis al Maicii Domnului este mai veche decât ce a celui de-al doilea și unii i-o atribuie călugărului Teostirict, care a trăit în secolul al nouălea. Alții consideră că este lucrarea Mitropolitului Teofan Mărturisitorul din Niceea care a trăit în același secol. Unii chiar iau în considerare alternativa că Sf. Ioan Damaschin ar fi fost autorul.

Ceaslovul stabilește autorul astfel: „Un poem de Teostirict Călugărul.“ Unii spun chiar că aceste două nume au aparținut de fapt aceleiași persoane și că Teofan ar fi fost numele lui Teostirict înainte să devină călugăr.

Cercetările recente asupra autorului primului Paraclis stabilesc faptul că a fost scris de Sfântul Teostirict Mărturisitorul. Acesta a folosit Canonul Maicii Domnului precum și alte surse liturgice și ecleziastice pentru a compune Paraclisul .

Sfântul Teostirict Mărturisitorul și lupta sa pentru icoanele sfinte

Teostirict Mărturisitorul, starețul Mănăstirii Pelekete din apropierea Prusei, a pătimit pentru Sfintele Icoane sub domnia împăratului păgân Constantin Copronimul (741-775). Acest sfânt este sărbătorit pe 29 februarie în bisericile slave și pe 17 martie în bisericile grecești.

Teostirict s-a născut în Triglia din Bitinia și s-a călugărit de la o vârstă fragedă la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, cunoscută de asemenea sub numele de Mănăstirea Pelekete, unde mai târziu a și devenit stareț. În perioad împăratului Constantin V Copronimul, generalul său din Asia Minor, Michael Lachanodrakon a început o persecuție aprigă împotriva călugărilor care venerau Sfintele Icoane.

În 763 în seara Joii Mari generalul a venit la Mănăstirea Pelekete în timpul Sfintei Liturghii. Starețul Teostirict săvârșea Sfânta Liturghie împreună cu 780 de călugări aflați sub ascultarea sa, dintre care 70 de ieromonahi. Dintr-o dată bătăi puternice la poarta mănăstirii au întrerupt atmosfera solemnă și 2000 de soldați de-ai generalului erau afară și strigau, provocând spaimă.

Soldații au spart poarta și au intrat în curte. Generalul Michael Lachanodrakon a dat buzna în biserică împreună cu armata și s-a îndreptat spre stareț. Generalul i-a smuls Sfântul Potir și l-a izbit de podea lovindu-l pe stareț în față. Această faptă a condus la o luptă între călugări și soldați.

Văzând acestea, starețul le-a ordonat fiilor săi duhovnicești să se retragă iar generalul i-a înmânat o hârtie spunând pe un ton nervos:

„Ia hârtia asta şi semnează imediat împotriva idolilor pe care îi numești icoane ori dacă nu vă vom ucide pe toți. Este un decret al Regelui Constantin V.“

„Poate vrei să spui Copronimul“, zise starețul Teostirict. „Nu vom semna nimic niciodată împotriva Sfintelor Icoane la care ne închinăm“.

Pe când stareţul spunea acestea, generalul a ordonat să înceapă măcelul. În doar câteva minute 400 de călugări au căzut morţi.

După aceasta generalul a dat un alt ordin: ceilalţi călugări să fie legaţi cu lanţuri şi să fie duşi în curte. Apoi a cerut să dea foc la fiecare din colţurile mănăstirii pentru ca totul să se facă scrum. Astfel, această minunată mănăstire a fost mistuită de flăcări.

Călugării capturați au fost duși la împăratul Copronim și înfățișați înaintea sa.

Împăratul l-a întrebat pe Mihail, generalul armatei: „Câți sunt?“ Generalul a răspuns: „40 de ieromonahi, 342 de monahi și starețul.“

Într-un moment de furie împăratul le-a spus călugărilor: „Călugări netrebnici! Nesupunere și răzmeriță în imperiul meu, înfățișați-vă! Sunt Constantin al V-lea și nu permit să fiu luat peste picior.“

Un călugăr numit Sinesios zâmbind s-a apropiat de împărat și i-a zis: „Copronime!“ Noi suntem fiii lui Teostirict și am învățat de la bătrânul nostru să călcăm pe capetele diavolilor și ale iconoclaștilor.“

Spunând asta, călugărul Sinesios și-a pecetluit destinul. Împăratul a ordonat ca imediat să-i fie tăiat capul.

După asta împăratul a luat pe fiecare călugăr în parte și cei ce nu s-au abătut de la credința Ortodoxă au fost decapitați în acel moment. În timp ce Constantin se bucura în sufletul său, sângele a zeci de călugări martiri curgea ca un râu.

După măcel împăratul i-a ordonat lui Teostirict să se apropie. Sfântul s-a apropiat bucurându-se că poate să-și mărturisească credința, dar și cu tristețe și lacrimi pentru un asemenea macabru.

Mânios împăratul a țipat: „Criminalule! Călăule! Ai omorât 780 de copii de-ai tăi cu un imn, numai ca să nu renunți la idolii pe care voi le numiți icoane. Criminalule, vei fi cunoscut în istorie ca un ucigaș de copii.“

Starețul nu a spus nimic. Însă s-a îndreptat spre peretele unde un portret al împăratului stătea afișat l-a dat jos și l-a călcat în picioare. Și apoi a zis: „O astfel de rușine numai tu o meriți. Mă închin sfintelor icoane și sunt însetat de această moarte. De fapt, mă grăbesc să-i ajung din urmă pe sfinții mei copii, să câștig coroana muceniciei.“

Văzând cum a decurs măcelul, în acel moment mulți soldați și membri ai gardei împăratului s-au decis să se ridice împotriva lui, înspăimântându-l. Împăratul a apelat la comandantul armatei să-l salveze.

Comandantul și-a scos sabia gata să o folosească, când deodată soldatul Aimilios Teravinos a ridicat sabia, s-a însemnat cu semnul Crucii și a scos din sânul său o icoană de-a lui Hristos strigând cu putere:

„Fii blestemat ereticule Copronim, și eu mă închin sfintelor icoane. Ucide-mă!.“ Astfel a căzut și capul lui Aimilios.

A doua zi împăratul a chemat din nou pe stareț înaintea sa dar primind aceleași răspunsuri a ordonat să-i fie tăiat nasul, urechile și degetele. Apoi cu clești i-au rupt fâșii de piele și astfel fiind a fost aruncat într-o temniță întunecată fără mâncare sau apă, ca să moară în această condiție.

Însă starețul Teostirict a supraviețuit în închisoare timp de nouă ani, datorită milosteniei avută de câțiva soldați care îi strecurau înăuntru pâine și apă.

În anul în care Constantin Copronim a murit, iar fiul său Leon al V-lea i-a urmat la tron. Deși fragil la trup, el avea un suflet bun. Leon a eliberat toți prizonierii care venerau sfintele icoane. Starețul Teostirict a fost de asemenea eliberat și adus înapoi în mănăstirea sa ce acum ajunsese o ruină.

Teostirict a primit cereri de la mănăstirile din vecinătate ca să vină la ele dar el a refuzat, preferând să locuiască în mănăstirea sa, unde a locuit fericit alături de „copii“ săi. Într-un colț al ruinelor s-a decis să-și construiască o colibă din lemn și acolo să trăiască singur pentru toată viața. Acolo, printre ruinele vechii mănăstiri și după toate suferințele prin care a trecut, a alcătuit Primul Paraclis al Maicii Domnului. A început:

De multe ispite fiind cuprins,

Alerg către tine căutând mântuirea mea,

O Maică a Cuvântului și Fecioară,

De rele și de nevoi mântuiește-mă.

După trei ani petrecuți în singurătate, noi monahi au venit la acest sfânt bătrân, ce acum nu avea nici degete, nici urechi și nici nas și i-au cerut să le fie stareț. Neîndrăznind să se opună voii lui Dumnezeu, Teostirict i-a luat sub aripa sa și astfel s-au adunat din nou 800 de monahi în aceeași mănăstire.

Starețul Teostirict a mai trăit încă 25 de ani alături de ucenicii săi și astfel Mănăstirea Pelekete a fost reînviată. Pe 17 martie 807, sufletul lui Teostirict a întâlnit pe cele ale copiilor săi martirizați iar ultimele sale cuvinte se spune că ar fi fost: „Icoanei Tale ne închinăm, Bunule Doamne, cerând iertare pentru păcatele noastre, Hristoase Dumnezeule…“

(Traducerea şi adaptarea: Lucian Filip; sursa: johnsanidopoulos.com)

http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2012/05/12/paraclisul-maicii-domnului-integral-schitul-lacu/

Posted in Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti | 2 comentarii

Dragostea Maicii Domnului

62e21364505-kartiny-panno-vladimirskaya-bozhya-mater

“E mai scumpă dragostea Maicii Domnului faţă de noi decât toată averea, toate rangurile, toată sănătatea şi tot ce este pe pământ de mare preţ. Amin! Închipuie-ți să ai avocat pe Maica Domnului! Eu vi-l recomand.”
Părintele Ioan Iovan

Posted in Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti | Un comentariu

De ce o cinstim atât de mult pe Maica Domnului?.

maica_domnului1

Demult o femeie frumoasă m-a întrebat: Pentru ce este atât de mult cinstită Maica Domnului, mai presus nu numai decât toţi oamenii sfinţi, dar chiar şi decât îngerii şi Arhanghelii?

I-am răspuns: „Pentru că nici îngerii cu Arhanghelii, nici Heruvimii şi nici Serafimii nu au luat parte în chip atât de apropiat şi esenţial la orânduirea mântuirii noastre aşa cum a făcut ea. A trebuit ca Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu să-Şi însuşească în Persoana Sa firea omenească; fară acest lucru nu putea fi orânduită mântuirea noastră… Firea aceasta a fost luată din Pururea Fecioara prin aflarea Sfântului Duh şi umbrirea puterii Celui Preaînalt. Îngerii şi Arhanghelii au slujit dinafară la întrupare, fără să intre înlăuntrul esenţei lucrării întrupării de vreme ce Maica Domnului chiar în esenţa ei a intrat. Pentru aceasta este cinstită mai presus decât toate făpturile… în virtutea aceleiaşi participări esenţiale la întrupare, şi ocrotirea Ei faţă de noi este mai puternică decât a tuturor”.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 217-218).

-

Posted in Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti | Scrie un comentariu

Maica Domnului-Floarea din Rai

10411852_961087823906591_1710222711556922941_n
Maica Domnului-Floarea din Rai

Parabolic vorbind, se spune că Eva ori de câte ori mergea să se închine Domnului la Pomul Vieţii, de fiecare dată îi cădea pe piept o „Floare de Taină” pe care Lucifer încerca să i-o fure, dar nu reuşea. După multă vreme, în iad apare un demon grăbit şi alarmat. Vine de undeva de departe, dintr-un ţinut al pământenilor… Are o expresie de panică şi totodată de ceva tainic. Îşi face loc forţat până ajunge la scaunul luciferic şi spune gâfâind:

- S-a născut „Floarea din Rai” şi repetă ca un posedat mereu aceasta…

Deşi ceilalţi demoni îl izgoneau, Lucifer îl luă cu binişorul cerând amănunte despre această Floare, iar acesta continuă:

- Undeva într-un ţinut al pământenilor s-a născut „Floarea din Rai”, s-a născut „Fiica Evei”, aceea care trebuia să se nască din „Floarea Pomului Vieţii” şi pe care tu, Lucifer, ai împiedicat-o.

- Nu se poate…, nu se poate…, începu să strige furios Lucifer!

- Lucifer, este adevărat ce-ţi spun… S-a născut Floarea din Rai…, i-am văzut semnele…

- Ce semne? Spune mai repede!

- S-a născut o copilă ce nu seamănă cu nici una. Are pe piept „Semnul Cărţii Vieţii”, şi are o inimă ce Bate…, ce Bate…, ah…, nu pot spune, că simt că mor… E Inima parcă a întregii Lumi. Noi nu mai ştim ce este inima. Eu am văzut-o la această copilă: Floarea din Rai.

Şi ca un nebun se zvârcoleşte pe jos, de îi bagă în sperieţi pe toţi demonii. Însuşi Lucifer căzu de pe scaunul său…

- „Va-să-zică s-a renăscut chipul Evei, Chipul de Taină al Lumii, care va naşte pe Fiul lui Dumnezeu… ah… cât am vrut eu să împiedic această întrupare a Fiului…, şi nu se poate… El e mai tare decât mine”… gândeşte în sine Lucifer, şi furios strigă:

- Demoni, încă o dată la treabă serioasă…. Să urmărim atenţi ce va urma şi să facem tot ce e posibil să prevenim… să prevenim… Încă nu e pierdută lupta noastră.

(Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi, Colecţia Isihasm, 1998, pp. 151-152).

Sensul acestei parabole este cu prisos desluşit de Sfântul Teofan al Niceei, atunci când arată că scopul zidirii întregii creaţii nu-i altul decât ivirea Maicii Domnului:

„Această taină de nespus a întrupării Cuvântului a fost prehotărâtă dinainte de veci, din veşnicie şi pentru ea avea să aducă din nefiinţă la existenţă toate făpturile precum predă taina teologiei [...] omul a fost zidit ca o pregătire anticipată a tainei economiei lui Hristos, fiind făcut o pârgă a tuturor celor ce sunt pregătite de Dumnezeu, pe de o parte, pentru o împărtăşire de El şi o unire de nespus cu El, iar, pe de altă parte, pentru un schimb şi o comuniune negrăită e celor dumnezeieşti, pentru ca nimic din cele ce sunt să nu-şi mai aibă mişcarea lăsată liberă şi nepărtaşă de prezenţa Lui.

Deci, dacă omul adună în sine însuşi în mod ipostatic toată creaţia inteligentă şi sensibilă, devenind un mediator şi inel de legătură între inteligenţă şi materie, tot aşa Hristos a conectat în Sine în mod ipostatic toată natura necreată şi creată, făcându-Se mediator între Dumnezeu şi toate creaturile aflate prin natură la o distanţă infinită de El [...] De aceea, toată creaţia întinzând prin umanitatea care e în ipostasa Mamei lui Dumnezeu ca o mână dreaptă spre Creatorul pentru a intra în contact cu El, prin această palmă şi degetele ei, adică prin asumatul divin luat din Ea, intră în contact şi se alipeşte de dreapta Celui Preaînalt întinsă până la noi din pricina covârşirii iubirii de oameni [...]” (Discurs despre Preacurata şi Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, care prin multe laudă în chip diferit măreţiile Ei negrăite şi cuvenite lui Dumnezeu şi arată şi că taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul este o convergenţă şi o conexiune între Dumnezeu şi întreaga creaţie, lucru care este binele ultim şi cauza finală a celor ce sunt, VIII-IX, 16-20).

Nimic în cer şi pe pământ nu poate concura cu iubirea Maicii Domnului pentru Dumnezeu, pentru întreg neamul omenesc şi pentru toată zidirea. Aşa se exprimă icosial Acatistul ei: „chiar dacă după judecata lui Dumnezeu ar fi cineva vrednic de osândă, totuşi prin rugăciunile tale dobândeşte vreme de pocăinţă”. Acolo unde lucrurile par iremediabile şi judecăţile definitive spre irecuperare, acolo poate pătrunde mila şi iubirea Maicii Domnului.

În numele acestei iubiri totale la care însuşi absolutul dumnezeiesc nu a putut rezista, Maica Domnului este „Floarea din Rai” care înmiresmează toată duhoarea pământului şi a iadului cu parfumurile Raiului. Atât de negrăită este frumuseţea Fecioriei Ei, atât de neobişnuit parfumul curăţiei Ei, încât îl mişcă pe Dumnezeu spre absolută milă, îi înfrumuseţează cu mai multă lumină pe îngeri, îi copleşeşte cu bunătate pe oameni, îi arde pe demoni trezindu-le amintirea luminii pe care au refuzat-o.

Acum când sărbătorim naşterea Maicii Domnului, să savurăm smeriţi nectarul negrăit al acestei Flori de/din Rai ca să înmugurească şi în noi dorul de „Casa Părintească”.

(Gheorghe Butuc)

 

Posted in Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti | Scrie un comentariu

Puterea îngerului pazitor

 

inger

Atunci în ceasul morţii are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte.

Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care-l aveţi de la Botez şi să ziceţi aşa: „Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul sau păcătoasa!”

Pentru că acest înger, nu numai că ne păzeşte acum, dar el ne păzeşte şi în vremea morţii, el călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile, şi îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.

(Arhim. Cleopa Ilie, Drumul sufletului după moarte, p. 8)

Posted in Invataturi ale Sfintilor Parinti | Scrie un comentariu

Mari duhovnici români despre Maica Domnului

Mari duhovnici români despre Maica Domnului

De mult ar fi pierdut Dumnezeu lumea, cum spun dumnezeieștii Părinți, pentru mulțimea păcatelor cu care oamenii mânie pe Dumnezeu, dacă Maica Domnului n-ar fi mijlocit cu lacrimi fierbinți de mamă înaintea Fiului ei Preaiubit, pe Care L-a născut în peștera din Bethleem. Căci nu voiește Maica milei și a milostivirii să piardă Dumnezeu sufetele oamenilor, pentru că știe că s-ar pierde toată lumea care s-a făcut sălaș al atâtor păcate și răutăți. Prea Sfânta Fecioară Maria însă, care a slujit Tatălui ca fiică, lui Hristos ca Maică și Prea Sfântului Duh ca locaș, pururea slujește Prea Sfintei Treimi în ceruri, împreună cu toți Sfinții și îngerii și se roagă pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Avem acolo, în cer, o Maică bună și milostivă, care duce la Fiul ei lacrimile și rugăciunile noastre. (…)

Fericiți sunt creștinii care, după Sfânta Treime, o cinstesc pe Maica Domnului din toată inima lor și, oriunde se află, se roagă mereu zicând această rugăciune: Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi, miluiește-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa).

(Părintele Cleopa Ilie)

Este o părere a unor teologi mari ai Bisericii Răsăritului că atâta valoare are Maica Domnului în cer și pe pământ, încât dacă, Doamne ferește, Dumnezeu ar fi pierdut toate cele nouă cete îngerești, toată lumea cea văzută și nevăzută și toate popoarele lumii, nu ar fi avut atâta scârbă ca dacă ar fi pierdut-o pe Maica Domnului .

Atâta valoare are Maica Domnului, încât covărșește toate puterile cele de sus și cele de jos.

(Părintele Cleopa Ilie)

Noi nu putem să-L despărțim pe Domnul Hristos de Maica Domnului, nici pe Maica Domnului de Domnul Hristos. Sunt alcătuiri la sfintele slujbe în care această legătură au făcut-o gânditorii de Dumnezeu, care ne-au dat conștiința că Maica Domnului a fost aceea prin care Mântuitorul lumii a venit în lume. Cele ce le-a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos își au începutul în faptul că El, Mântuitorul, S-a născut din Preasfânta Fecioară Maria. (…)

Maica Domnului cea binecuvântată, cea prin care a venit Domnul nostru Iisus Hristos, prilejuiește, prin mijlocirea ei, prin existența ei, faptul de a se fi nimicit, de a se fi înghesuit, de a se fi împuținat iadul, de a fi fost chemat Adam la viața cea fericită, faptul că blestemul nu mai este pentru cine vrea să fie sub binecuvântare. (…)

Între bucuriile mari pe care le avem noi din credința noastră, este și bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului. (…)

O mătușă de-a mea, Dumnezeu s-o odihnească, era îndemnată de oameni de altă credință să treacă la credința lor. Și le-a spus așa: ”Eu de Maica Domnului nu mă las, eu de Biserică nu mă las! Mie-mi place când bate toaca, mie-mi place când se trag clopotele, eu de Maica Domnului nu mă Las!”.

Așa să facem și noi! Să nu ne lăsăm de Maica Domnului! Oricine ce-ar zice, noi avem bucuriile noastre, avem ajutor de la Maica Domnului, avem bucuria de a avea pe Maica Domnului ca mama noastră și știți cum e mama…

Și noi suntem îndatorați cumva să ne gândim la inima de mamă și să avem inimă de mamă, dar, până să avem inimă de mamă, sigur are Maica Domnului față de noi inimă de mamă.

Să-i mulțumim Maicii Domnului, să-I mulțumim Mântuitorului nostru Iisus Hristos că ne-a dat și bucuria aceasta, de a o cinsti pe Maica Domnului.

(Părintle Teofil Părăian)

Maica Domnului e ca un rai. Când avem legătură cu Maica Domnului în conștiința noastră, în gândurile noastre, în simțirile noastre, e ca și cum am fi intrat în rai. E o bucurie de rai de-a fi în legătură sufletească cu Maica Domnului.

Pe Maica Domnului o numim ”rai cuvântător”, ”rai de taină”. Bucuria din legătura cu Maica Domnului este o trăire a raiului.(…)

Mântuirea se face prin Dumnezeu. Noi degeaba vrem să facem niște lucruri extraordinare. Ceea ce trebuie să facem noi este să ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu și apoi lucrează Dumnezeu ca Un Sfânt, cum știe, cu fiecare dintre noi și, dacă vrea Dumnezeu să ne afirme, ne afirmă, și, dacă nu vrea Dumnezeu să ne afirme, degeaba vrem să ne afirmăm noi.

Asta înseamnă să urmăm exemplul Maicii Domnului, să fim smeriți, adică să fim fără veleități și, mai ales, fără veleități religioase. (…)

(Părintele Teofil Părăian)

Mama Mântuitorului este o mare excepție, este Mama lui Dumnezeu întrupat! Fiind Iisus pe cruce, El a dat pe Maica Domnului în grija Sfântului Ioan, spunându-i: ”Aceasta este mama ta!”. Prin încredințarea aceasta din timpul celui mai greu moment al vieții pământești a Domnului Iisus Hristos, Maica Domnului devine Mama noastră, a pământenilor. Ea se roagă cu adevărat pentru noi și e mare mijlocitoare a noastră către Dumnezeu. (…)

Așadar, când suntem tulburați de necazuri, bântuiți și arși de patimi, să ne îndreptăm cu încredere mai ales către Maica Domnului, care este și Mama noastră, a pământenilor, știind că rugăciunea Mamei mult poate înaintea Fiului ei. Să ne rugăm cu umilință, zicând către dânsa așa:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai adus pe pământ Lumina întregii zidiri, luminează întunericul minții și al inimilor noastre, ca să ne cunoaștem păcatele, să ne căim pentru ele și ca să nu le mai săvârșim!

Maica Domnului – simbolul Bisericii!

Tu, care ai născut cu trup pe Împăratul păcii, sădește în noi pacea Fiului tău și gonește din sufletele noastre viforul patimilor.

Tu, care ești izvor nesecat de vindecări, tămăduiește neputințele noastre și ne alină durerile, că toate le poți câte le voiești, ca o Maică a Celui Atotputernic.

Amin!

(Părintele Sofian Boghiu)

Mari duhovnici români despre Maica Domnului, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003.

http://invitatielaortodoxie.wordpress.com/2014/09/08/mari-duhovnici-romani-despre-maica-domnului/

 

Posted in Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti | Scrie un comentariu

Un mesaj din suflet pentru voi !<3

 

10369133_717683044978735_9061711188738493436_n

Un mesaj din suflet :

La Multi Ani ! Maine sarbatorim ziua Preasfintei Fecioare Maria si din suflet urez multa sanatate ,credinta si iubire tuturor celor care poarta numele Preasfintei Fecioare Maria ! Maicuta Domnului sa va fie alaturi ! <3
Aceleasi urari ,insotite de toata dragostea mea le transmit tuturor prietenilor acestui blog <3 Va imbratisez si va multumesc ca sunteti alaturi de mine si impreuna o Cinstim pe Maicuta Domnului !Maicuta Domnului sa ne ocroteasca ! <3

Posted in Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti | Un comentariu