RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI GLICOFILUSA-DULCEA SĂRUTARE-DE LA MĂNĂSTIREA FILOTEIU

Imagine

TROPAR

Cununa Filoteiului şi Dulcea sărutare a iubirii duhovniceşti,
Pe Tine Te ştim Preacurată, Vasule al doririlor dumnezeieşti,
Untdelemnul milostivirii Tale să umple vasele inimilor noastre,
Şi în locul neghinelor patimilor să răsară gânduri luminoase.

 

O, Dulcea Sărutare a sufletelor noastre, cu roua rugăciunilor Tale curăţeşte inimile noastre şi le fă izvorâtoare de gânduri dumnezeieşti. Cu razele minunilor Tale împodobit-ai mănăstirea în care eşti cinstită, tuturor închinătorilor dăruindu-le din belşug untdelemnul darurilor Tale. Auzi-ne şi pe noi, cei ce de la marginile lumii cu bătăile rugăciunii căutăm să aflăm deschiderea uşii milostivirii Tale.
Ca şi cu o dulce sărutare cu darul Tău veseleşti sufletele întristate şi ridici povara mâhnirilor noastre. Deci, şi acum, Te rugăm să cauţi cu milostivire spre robii Tăi şi să potoleşti valurile păcatelor. Povăţuieşte-ne pe noi pe cărarea ascultării de Fiul Tău şi cu înfrânarea îngrădeşte mişcările sufletului şi trupului nostru.
Deschide-ne nouă uşa îndurărilor dumnezeieşti, căci din pricina păcatelor noastre am depărtat de la noi pe făcătorii de bine. Rugăciunea paracliserului Ioanichie ai ascultat-o cu blândeţe şi întăritu-l-ai pe dânsul întru nădejde, ca Una Ce purtai neîncetat grijă de mănăstirea Ta şi de mântuirea sufletului său. Deci, ca O Milostivă Maică a creştinilor, ia în mâinile Tale şi viaţa noastră şi ne povăţuieşte pe calea mântuirii. 
Stinge focul ispitelor şi nimiceşte cursele celui rău, care caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii.
Ceea Ce ai primit în braţele Tale pe Cel Necuprins de gând, încinge şi sufletele noastre cu legătura iubirii de oameni şi ne arată vrednici lucrători de fapte bune.
Deschide hambarele darurilor Tale şi ne hrăneşte pe noi din destul, ca să-Ţi aducem pâinea laudelor dumnezeieşti din cuptorul inimii.
Pe noi, cei împovăraţi cu multe răutăţi, ne cheamă la limanul pocăinţei şi cu ploaia rugăciunii Tale stinge focul gheenei cel gătit pentru păcatele noastre.Fii nouă Sprijinitoare în necazuri, căci la Tine alergăm ca la un liman binecuvântat, cerând iertare greşelilor noastre şi mare milă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Rugaciuni catre Maica Domnului și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI GLICOFILUSA-DULCEA SĂRUTARE-DE LA MĂNĂSTIREA FILOTEIU

  1. Aurelia Mihailovici zice:

    Maica Domnului este stăpâna noastră, Împărăteasa cerului și a pământului, mult folositoare tuturor creștinilor care își pun toată nădejdea în ajutorul Ei. Toți sfinții au biruit toate încercările prin care au trecut, încredințându-se, rugându-se neîncetat la sfintele icoane ale Ei, spre a primi ajutorul, prin rugăciunile pe care Panaghia le transmite mai departe Fiului și Dumnezeului Atotputernic, Iisus Hristos, spre a ne ierta mulțimea greșelilor noastre. Nu am cuvinte spre a-I mulțumi pentru tot ceea ce mi-a dăruit mie în vremea necazurilor din viața mea.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s