Cum ne ocroteşte Maica Domnului

Imagine

„Să vă povestesc o întâmplare care s-a petrecut în Rusia. Două mănăstiri vecine dintr-o regiune a Rusiei erau despărţite de o linie de cale ferată. 
Odată, la hramul uneia dintre mănăstiri au venit si monahii de la cealaltă mănăstire, care s-au îmbătat la masa de hram. Întorcându-se la mănăstirea lor, monahilor li s-a făcut somn. Aşa că s-au culcat între liniile de cale ferată şi, beţi fiind, au adormit îndată. Atunci Maica Domnului s-a arătat sefului de gară si i-a spus: „Pe porcusorii mei îi va tăia trenul”. „Ce însemnă asta?”, se întrebă acela, „Ce porcuşori va tăia trenul?”. 

Însă Maica Domnul i s-a arătat a doua oară şi i-a spus la fel: „Pe porcuşorii mei îi va tăia trenul”. „ Bre, ce porcusori?”, se tot întreba şeful de gară. Credea că este vreo turmă de porci printre şinele de cale ferată. A mers să vadă ce este şi i-a găsit pe acei monahi dormind. A apucat să-i trezescă înainte de a trece trenul, care i-ar fi omorât.

Vedeţi, Maica Domnului, ca o Mamă bună, îi ocroteşte şi poartă de grijă şi de copiii ei cei neastâmpăraţi. ‘’
Tineţi-vă cât puteti de strâns de veşmântul Marii noastre Stăpâne, ca să vă ajute. Fie ca Maica Domnului, care este Maica cea mult iubitoare a întregii lumi, să vă ocrotească pe voi pe toate si toată lumea! Amin.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul – Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2013, p. 87-88

Acest articol a fost publicat în Minunile Maicii Domnului și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cum ne ocroteşte Maica Domnului

  1. Maftei Corina zice:

    Imi primul rand vreau sa ii cer iertate Maicii Domnului. Pe mine niciodata nu m’a lasat la greu Maica Domnului si ii multumesc din suflet.
    Eram in prag de corigenta la matematica si eram si pe clasa a 12-a,aveam si un profesor dificil,imi era teama ca o sa raman si nu imi pot da bacul,nu ma pot duce la facultate,mama va fi dezamagita de mine,imi erau spulberate toate visele. Dar mi’am pus nadejdea in Maica Domnului si am citit Paraclisul timp de 40 de zile si ajutorul Ei nu a incetat sa apara. Imi pare rau ca nu am scris mai repede si ii multumesc Maicii pentru ajutor. Vreau sa va spun ca am promovat clasa a 12-a, mi’am luat si bacul si sunt si la facultate cu milostivirea Maicii.
    Niciodata sa nu disperati,rugati’va Maicii Domnului si Ea vă vaa ajuta.

    Apreciază

Lasă un răspuns către Maftei Corina Anulează răspunsul