Viata Sfintilor Imparati Constantin si Elena (21 mai )

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena(21 mai )

 

Imagine

 

Sfântul Constantin a fost fiul împăratului Britaniei, Consta, şi al Elenei. În vremea lui Consta, împăraţii lumii îi chinuiau pe creştini, obligându-i să se închine la idoli. Numai Consta îi lăsa pe credin-cioşii creştini să se roage în pace. El înţelesese că Dumnezeul cel din ceruri e mai mare decât toţi zeii şi îl învăţase şi pe fiul său acest lucru.

După ce a murit Consta, a venit în locul lui la tron Constantin, ca împărat al Britaniei. Acesta era iubit de supuşii săi şi respectat.

Maxenţiu, fiul altui împărat, un om crud, care îi chinuia şi pe creştini, şi pe păgâni, a dorit să împărăţească şi în locul lui Constantin. Maxenţiu era  un vrăjitor vestit, care spera să câştige împărăţia cu puterea farmecelor sale. El se închina diavolului şi îi aducea acestuia sacrificii de copii nevinovaţi.

Constantin s-a speriat când a aflat că Maxenţiu şi-a strâns oaste mare împotriva sa.

– Doamne al creştinilor, ajută-mă să-l biruiesc pe vrăjitorul Maxenţiu, s-a rugat el.

În timpul rugăciunii, Constantin a văzut pe cer o Cruce făcută din stele strălucitoare. Era ziua, la prânz. Stelele acelea luminau mai mult decât soarele. Deasupra Crucii scria: „Cu acest semn vei învinge”. Constantin nu a înţeles ce înseamnă această Cruce, pentru că păgânii socoteau semnul lui Hristos ca unul de batjocură, aducător de moarte.

 

Noaptea, Constantin L-a visat pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însoţit de semnul Crucii.

– Să faci acest semn pe steaguri şi cu el să mergi la luptă. Aşa vei birui pe toţi vrăjmaşii tăi, i-a zis lui Domnul.

Dimineaţa, împăratul Constantin a povestit visul apropiaţilor săi şi a poruncit:

– Faceţi o Cruce de aur şi pietre scumpe. Toţi ostaşii mei să-şi facă semnul Crucii pe arme, pe steaguri, pe scuturi, pe coifuri. Iar Crucea de aur să fie purtată înaintea oştirii!

Şi s-a confruntat armata lui Constantin cu cea a lui Maxenţiu. Deşi Maxenţiu avea mai mulţi soldaţi, a fost înfrânt şi a murit înecat în râul Tibru. Constantin a intrat biruitor în cetatea Romei şi a ridicat o Cruce de piatră în mijlocul ei, spre aducere aminte de ajutorul dumnezeiesc primit.

Constantin a mai avut de luptat şi cu alţi duşmani. De fiecare dată, îi apărea semnul Sfintei Cruci pe cer, format din stele strălucitoare, fiind astfel încurajat de Dumnezeu.

Mai apoi, Sfântul Constantin s-a îmbolnăvit de o boală cumplită: lepra. El a încercat să se vindece, chemând doctori vestiţi şi chiar vrăjitori. Nişte închinători la idoli i-au spus:

– Dacă vei face baie în sânge de copii mici, împărate, îndată te vei vindeca.

Şi au fost adunaţi mai mulţi prunci, ca să fie înjunghiaţi, spre vindecarea lui Constantin. Iar mamele copiilor plângeau lângă ei şi îşi smulgeau părul din cap.

– Vai mie, cât de crud sunt şi ce sfat sângeros am primit! s-a căinat împăratul, văzând mamele plângând. Mai bine să fiu bolnav, decât să omor aceşti copii. El a eliberat imediat pruncii şi a dat mult aur mamelor lor, ca să îl ierte.

Pentru aceasta, Dumnezeu i-a trimis lui Constantin în vis pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

– Cheamă-l pe episcopul Silvestru şi scaldă-te în baia de care-ţi va spune el, ca să te vindeci şi la trup, şi la suflet, i-au spus Apostolii împăratului Constantin.

A doua zi, Constantin a trimis după Sfântul Silvestru.

– Părinte, cine sunt aceştia Petru şi Pavel? l-a întrebat împăratul pe episcop.

– Sunt doi Sfinţi ai Dumnezeului adevărat, care au fost ucişi de către împăratul Nero, i-a răspuns acesta.

– Arată-mi şi mie o icoană cu chipul lor, ca să ştiu dacă seamănă cu cei pe care i-am visat azi-noap-te, l-a rugat împăratul pe episcopul Silvestru.

Îndată i s-a adus lui icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

– Într-adevăr, pe ei i-am visat! s-a bucurat Sfântul Constantin. Arată-mi, cinstite episcop, în ce baie mă pot vindeca eu şi de boală, şi de păcatele sufletului meu? Căci mărturisesc credinţa în Unul Dumnezeu, Cel al creştinilor.

– Ca să primeşti acea baie minunată, împărate, trebuie să posteşti timp de şapte zile, rugându-te cu lacrimi lui Dumnezeu. Apoi să eliberezi pe creştinii aflaţi în temniţe şi să închizi templele păgâne. Fii drept şi milostiv cu toţi şi aşa te vei mântui.

– Aşa voi face, sfinţite episcop, a promis împăratul.

 

După şapte zile, Sfântul Silvestru a venit iarăşi la palatul împăratului şi l-a botezat în numele Sfintei Treimi. După Botez, o lumină mare a strălucit în palat şi împăratul s-a vindecat de lepră.

– Am simţit cum mă atinge mâna lui Dumnezeu în scăldătoarea Botezului, a mărturisit Sfântul împărat Constantin.

De atunci s-a dat lege în împărăţie ca nimeni să nu supere pe creştini. Chiar în curţile împărăteşti s-a zidit o biserică şi împăratul a îndemnat poporul să se boteze. Mulţi păgâni l-au ascultat şi s-au lepădat de închinarea la idoli.

Împăratul nu a obligat pe nimeni să îmbrăţişeze credinţa creştină:

– Să se boteze de bună voie cei ce vor să se apropie de Hristos, nu altfel! a poruncit el.

De la împăratul Constantin cel Mare a încetat chinuirea, batjocorirea şi alungarea din cetăţi a creştinilor, cum se întâmplase vreme de câteva sute de ani.

Sfântul Constantin a mutat capitala imperiului său de la Roma la Bizanţ. Iar cetatea Bizanţului s-a numit „Constantinopol”, adică „oraşul lui Constantin”.

Tot în vremea împăratului Constantin s-a făcut prima adunare a tuturor episcopilor lumii, în anul 325, la Niceea, acolo unde au participat şi Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon şi alţi mari Sfinţi ai Bisericii. Prin această adunare s-a condamnat învăţătura greşită despre Hristos a lui Arie.

Mai apoi, împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, fericita Elena, la Ierusalim, să găsească lemnul Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

Sfânta Elena s-a dus cu multă dragoste de Dumnezeu la locurile în care a petrecut viaţa pământească Mântuitorul nostru. Acolo ea a pus să fie dărâmate multe temple păgâne şi a descoperit multe sfinte moaşte. Dar lemnul Crucii nu l-a găsit.

Ea a poruncit să se adune locuitorii Ierusalimului şi i-a întrebat dacă ştiu unde este îngropată Crucea Domnului. Iar ei au răspuns că nu ştiu. Numai un evreu bătrân, pe nume Iuda, ştia, dar nu voia să spună. Numai după ce a fost aruncat   într-o groapă adâncă, el a arătat locul unui templu cu un idol mare, al zeiţei Artemis.

 

Templul a fost dărâmat şi sub el s-au găsit îngropate trei cruci, însoţite de un miros preafrumos. Lângă ele erau şi mai multe piroane. Acelea erau Crucea Domnului şi cele ale tâlharilor răstigniţi o dată cu El. Iar piroanele erau cuiele mari cu care fuseseră prinşi cei trei de lemnele crucilor lor.

Acum Sfânta Elena şi patriarhul Macarie al Ierusalimului, care o însoţea, nu ştiau care dintre cele trei cruci e cea a Mântuitorului. Chiar atunci a trecut pe lângă ei un alai de înmormântare. Convoiul a fost oprit şi mortul a fost atins, pe rând, de cele trei cruci. Crucea Domnului l-a înviat pe el, prin atingerea ei sfinţitoare. Toţi oamenii de faţă s-au bucurat.

Sfânta Elena a sărutat Crucea şi s-a închinat ei. La fel a făcut şi poporul. Episcopul Macarie a ridicat Crucea cu mâinile sale, ca să o poată vedea mai multă lume. De atunci se serbează Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie.

Mulţi evrei din Ierusalim, în frunte cu bătrânul Iuda, s-au botezat, mărturisind credinţa în Iisus Hristos cel răstignit şi înviat. Sfânta Elena a luat cu sine o parte din sfântul lemn şi sfintele piroane. Cealaltă parte a lăsat-o patriarhului Macarie.

În locul templelor păgâne, Sfânta Elena a zidit în Ierusalim douăzeci de biserici, începând cu Biserica Învierii Domnului, lângă locul descoperirii Sfintei Cruci.

După aceea Sfânta Elena s-a întors la Constantinopol şi la scurtă vreme s-a mutat la Domnul.

Sfântul Constantin a mai trăit după moartea maicii sale, până la vârsta de 65 de ani. El a fost îngropat cu cinste în biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Constantinopol, sufletul său fiind dus de îngeri în împărăţia cerească.

Numele acestor Sfinţi înseamnă: al lui Constantin, „cel ferm”, iar al Elenei, „cea strălucitoare”. Ei au strălucit cu tărie în lume, prin credinţa lor şi prin faptele lor bune.

 

Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena, rugaţi-vă Domnului pentru mântuirea sufletelor noastre!

 

(Textul a fost adaptat pentru copii de prof. Mirela Șova, după „Vieţile Sfinţilor pe luna mai”, retipărite şi adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după ediţia din 1901 – 1911; Editura Episcopiei Romanului, 1996, sub îngrijirea P. C. Arhim. Ioanichie Bălan

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Invataturi ale Sfintilor Parinti și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s