Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa de la Mănăstirea Vatopedi, Sfântul Munte Athos (praznuita pe 21 ianuarie )

Imagine
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa de la Mănăstirea Vatopedi, Sfântul Munte Athos Se spune ca in veacul al X-lea, in timp ce arabii cei rai navaleau in manastire, ierodiaconul Sava, care pe atunci era paraclisier , a izbutit ca mai intai sa ascunda aceasta icoana si impreuna cu ea lemnul Cinstitei Cruci, pe care-l aveau chiar de la Constantin cel Mare, intr-o mica fantana din launtrul altarului, ingrijindu-se apoi sa puna in fata lor, cu evlavie, si o candela aprinsa.
Arabii jefuiesc tot ce pot jefui, iar parintele Sava este luat si dus ca prizonier in Creta. Dupa mai multi ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, el isi recapata libertatea si se intoarce in Sfantul Munte. Monahii mai tineri, care pana atunci nu stiau nimic despre comoara ascunsa, povatuiti acum de parinte, deschid fantana si afla acolo icoana Maicii Domnului si lemnul Cinstitei Cruci, stand deasupra apei, iar in fata lor candela care inca mai ardea. Si privind monahii cei tineri cu uimire, nu pricepeau cum s-a facut aceasta si ii chemau si pe altii ca sa vada si apoi sa propovaduiasca pretutindenea minunea cea facuta intru slava Dumnezeului nostru.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa (de la paraclisier, în greceşte – vimataris) mai este numită şi Ctitoriţa (pentru că s-a aflat în vremea ctitorilor Athanasie, Nicolae şi Antonie) sau Altăriţa (fiind, precum spuneam, ţinută în Sfântul altar) este prăznuită cu mare strălucire în data de 21 ianuarie al fiecărui an.

Amin.

sursa sfantulmunteathos.wordpress.com

Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa de la Mănăstirea Vatopedi, Sfântul Munte Athos (praznuita pe 21 ianuarie )

  1. Cosmina zice:

    Doamne ajută

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s