Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Cipru – 9 Iulie

icoana_maicii_domnului_din_cipru

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Cipru – 9 Iulie

Icoana Maicii Domnului din Cipru este prăznuită în ziua Pogorârii Sfântului Duh, pe 19 februarie, pe 20 aprilie și pe 9 iulie.

Această icoană a Maicii Domnului este de tip Panakranta, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată șezând pe tron cu Pruncul Iisus în brațe. Pe fiecare parte a tronului este zugrăvit câte un înger.

Prima minune săvârșită prin această icoană sfântă s-a petrecut în anul 392, pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos (17 octombrie), și se păstrează într-o mănăstire de acolo.

Copii ale acestei icoane se găsesc în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Moscova şi în Biserica Nikolo-Golutvin din satul Stromyn (Episcopia Moscovei) și sunt prăznuite în Duminica Ortodoxiei.

În săptămâna Triumfului Ortodoxiei, din Sinaxarul Grecesc aflăm informații despre o anumită icoană care poate fi chiar icoana Maicii Domnului din Cipru. Un arab din Cipru a trecut pe lângă o biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru a-și arăta ura față de creștinism, el a tras o săgeată în icoana Maicii Domnului ce se afla deasupra porții de intrare. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei Maria, din care îndată a început să curgă sânge. Văzând această minune, arabul s-a îngrozit și cuprins de frică fiind a încălecat pe cal gonind spre casă, dar a căzut mort înainte de a ajunge. În acest fel el a fost pedepsit pentru fapta sa.

Unele din copiile făcătoare de minuni ale icoanei Maicii Domnului din Cipru au și un al doilea nume, precum: „Curăţitoarea”, „Cuţitul” şi „Şoimul”.

Icoana Maicii Domnului „Şoimul” a primit această denumire datorită felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creştin din Cipru era la vânătoare cu şoimul său dresat care a rămas prins într-un tufiş urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie tufişul ca să-şi poată salva şoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au eliberat şoimul şi au descoperit icoana Maicii Domnului din Cipru. În acel loc conducătorul a clădit o mănăstire.

Icoana Maicii Domnului din Cipru „Curăţitoarea” era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor.

Icoana Maicii Domnului din Stromyn a devenit cunoscută în 1841. O fată de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din cauza unei boli. În vis i-a apărut icoana Maicii Domnului din Cipru stând în faţa uşii bisericii şi o voce îi spunea: „Ia-mă în casa ta şi roagă preotul să facă rugăciuni însoțite de sfinţirea apei şi te vei vindeca”. Bolnava a fost dusă la biserică şi în scurt timp au descoperit icoana. Ea a făcut întocmai cum i-a spus Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi îndată starea ei s-a ameliorat, având putere să ducă singură icoana înapoi în biserică. La scurt timp după aceea, ea a fost complet vindecată.

Icoana Maicii Domnului din Stromyn a continuat să facă vindecări minunate, despre care preotul bisericii îl informa pe Mitropolitul Filaret al Moscovei (prăznuit pe 19 noiembrie).

sursa :doxologia.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Cipru – 9 Iulie

  1. Mihaela Frincu zice:

    Maicuta Sfinta a dat mare putere icoanelor in care este infatisat chipul Sau ,spre ajutor grabnic celor aflat I in nevoie.Trebuie doar sa credem, sa me rugam intends si ajutorul vine cu siguranta.
    Aflata in necaz mare sau la cumpene ale vietii am mers la minastirea Pissiota si Nicula si foarte repede s-au rezolvat problemele.
    Mare nadejde sa avem la Maicuta Domnului care nu ne lasa niciodata la greu!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s