Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de pe Tolga (Tolgska) – 18 Iulie

icoana_maicii_domnului_-_tolga
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de pe Tolga (Tolgska) – 18 Iulie

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de pe Tolga (Tolgska) – 18 Iulie

Icoana Preasfintei Năcătoare de Dumnezeu de pe Tolga a apărut pe 8 august 1314 episcopului Prohor al Rostovului (numit de alții Trifon). Mergând prin episcopia sa, sfântul a vizitat împrejurimile Lacului Alb și de acolo a călătorit de-a lungul malurilor râurilor Sheksna și Volga, la Yaroslavl. S-a oprit la aproape șapte verste distanță de Yaroslavl, pe malul drept al râului Volga acolo unde se varsă în râul Tolga.

La miezul nopții, când toată lumea dormea, sfântul s-a trezit și a văzut o lumină care lumina întreg ținutul. Aceasta lumină venea de la o coloană de foc de pe celălalt mal al râului, până la care se întindea un pod. Luându-și toiagul, sfântul a mers până la celălalt mal, și apropiindu-se de coloana de foc, a văzut Icoana Maicii Domnului stând în aer. Uluit de minune, sfântul s-a rugat vreme îndelungată, iar când s-a întors, a uitat să-și ia toiagul.

A doua zi, după săvârșirea Utreniei, când Sfântul Prohor se pregătea să-și continue călătoria cu barca, slujitorii săi au început să-i caute toiagul, dar nu au reușit să-l găsească nicăieri. Sfântul și-a amintit că îl uitase pe cealaltă parte a râului, acolo unde se dusese pe podul miraculos, în ziua precedentă. Apoi, el a destăinuit ceea ce s-a întâmplat, și a trimis pe slujitori pe celălalt mal cu o barcă. Ei s-au întors și au povestit că au văzut în pădure o Icoană a Maicii Domnului agățată în ramurile unui copac, alături de toiagul episcopului.

Sfântul a traversat repede râul, împreună cu tot alaiul, și a recunoscut icoana care i s-a arătat. Apoi, după rugăciuni stăruitoare în fața Icoanei, au curățat locul și au pus piatra de temelie pentru o biserică. Când oamenii din Yaroslavl au aflat despre aceasta, au venit la locul indicat. Până la amiază, biserica era deja ridicată și seara Sfântul Prohor a sfințit-o, dându-i hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Apoi a așezat icoana înăuntru și a stabilit ca zi de sărbătoare, ziua apariției acesteia. Sfântul Prohor a construit mai târziu Mănăstirea Tolga, alături de această biserică. El a trecut la Domnul pe 7 Septembrie 1328.

Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Tolga este sărbătorită și pe 18 Iulie.

sursa Doxologia.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s