Despre Rugul Aprins

1

Despre Rugul Aprins

Între anii 1946-1950, la mănăstirea Antim din București, și-a desfășurat activitatea grupul „Rugul Aprins“. Pentru cei care după 1945 şi-au ales acest simbol drept patron sfânt al întâlnirilor de la Mǎnăstirea Antim, „Rugul Aprins“ era simbolul rugăciunii neîncetate a lui Iisus, dupǎ interpretarea dată de părintele Daniil Tudor, iniţiatorul grupului.

Din grupul de la Antim făceau parte, dintre părinţi: Benedict Ghiuş, Vasile Vasilache, stareţul Mănăstirii Antim, Petroniu Tănase, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Felix Dubneac, Roman Blaga, Antonie Plǎmǎdealǎ, Bartolomeu Anania, Dumitru Stăniloaie, Adrian Făgeţeanu, iar dintre intelectuali: Sandu Tudor,Andrei Scrima, Alexandru Codin Mironescu, fiul său Şerban, Paul Sterian, medicul şi poetul Vasile Voiculescu, doctorul Gheorghe Dabija, arhitectul Constantin Joja, Nae Nicolau, George Văsâi, Paul Caravia etc.În luna iunie 1958, părintele Daniil a fost arestat, împreună cu alţi 15 participanţi la „Rugul Aprins“.

Scopul mișcării de la Antim era aprofundarea rugăciunii lui Iisus și explicarea dumnezeieștii liturghii; iar ca scop secundar dezvoltarea unei viziuni creștine în cultură.Simbolul „Rugului Aprins“ este desăvârşirea creştină sau formă de viaţă, la care se angajează eroii credinţei, răspunzând chemării Domnului.

Despre „Rugul Aprins“ de la Mănăstirea Antim s-au scris multe. Cei care au făcut parte din „Rugul Aprins“ au lăsat ca moştenire adevărate comori duhovniceşti. Scrierile lor transmit puterea rugăciunii, întărind creştinul în aceste vremuri.
Părintele Daniil şi mişcarea lui au marcat istoria Bisericii Ortodoxe, aşa cum mǎrturisesc membrii Rugului. Poporul român a dat dintre intelectuali, şi nu numai,oameni bravi, statornici în credinţă, care au înfruntat intemperiile vremii printr-o viaţă adâncă de rugăciune.

A vorbi despre „Rugul Aprins“ înseamnă a vorbi despre o anumită epocă – „o epocă din viaţa Bisericii noastre Ortodoxe Române. Pentru că într-adevăr, „Rugul Aprins“ a însemnat un adevăr de foarte mare importanţă din istoria Bisericii noastre într-un moment de cotitură“.(„Rugul Aprins“, Antonie Plămădeală)

„Mişcarea „Rugului Aprins“ s-a impus în mod deosebit prin trăirea rugăciunii, rugăciunea interioară, rugăciunea urmând să fie cea care să ajute la supravieţuirea spirituală a poporului român“.( „Rugul Aprins“ de la Mănăstirea Antim la Aiud, Mihai Rădulescu)

„Rugul Aprins“ a constituit una dintre cele mai profunde forme de rezistenţă spirituală pe care le-a dat poporul român în faţa agresiunii bolşevice, atât prin tematica duhovnicească abordată la aceste întâlniri, cât şi prin importanţa participanţilor. Aici au conlucrat, sub acoperământul mǎnăstiresc, trei categorii sociale care au avut întotdeauna un rol cheie în perpetuarea valorilor româneşti: clericii (dimpreună cu monahii), cărturarii şi studenţii. În acest sens, părintele arhimandrit Roman Braga – unul dintre foştii studenţi care s-au format în acele timpuri la conferinţele de la Mǎnăstirea Antim – observa în 1991: ”Guvernul comunist de la Bucureşti intrase în panică. S-a speriat de „Rugul Aprins“ mai mult decât de toate centrele de rezistenţă din Carpaţi. Pentru partizani exista pedeapsa cu închisoarea şi moartea. Dar ce te faci cu acel “centru” din om pe care nimeni nu-l poate controla şi despre care Lunacearski îi spunea lui Lenin într-o scrisoare: „Dacă vrei să-l stăpâneşti pe om, ucide-i intimitatea!“

(Fragment din postfaţa cărţii: Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, Sofian Boghiu)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s