Maica Domnului-Floarea din Rai

10411852_961087823906591_1710222711556922941_n
Maica Domnului-Floarea din Rai

Parabolic vorbind, se spune că Eva ori de câte ori mergea să se închine Domnului la Pomul Vieţii, de fiecare dată îi cădea pe piept o „Floare de Taină” pe care Lucifer încerca să i-o fure, dar nu reuşea. După multă vreme, în iad apare un demon grăbit şi alarmat. Vine de undeva de departe, dintr-un ţinut al pământenilor… Are o expresie de panică şi totodată de ceva tainic. Îşi face loc forţat până ajunge la scaunul luciferic şi spune gâfâind:

– S-a născut „Floarea din Rai” şi repetă ca un posedat mereu aceasta…

Deşi ceilalţi demoni îl izgoneau, Lucifer îl luă cu binişorul cerând amănunte despre această Floare, iar acesta continuă:

– Undeva într-un ţinut al pământenilor s-a născut „Floarea din Rai”, s-a născut „Fiica Evei”, aceea care trebuia să se nască din „Floarea Pomului Vieţii” şi pe care tu, Lucifer, ai împiedicat-o.

– Nu se poate…, nu se poate…, începu să strige furios Lucifer!

– Lucifer, este adevărat ce-ţi spun… S-a născut Floarea din Rai…, i-am văzut semnele…

– Ce semne? Spune mai repede!

– S-a născut o copilă ce nu seamănă cu nici una. Are pe piept „Semnul Cărţii Vieţii”, şi are o inimă ce Bate…, ce Bate…, ah…, nu pot spune, că simt că mor… E Inima parcă a întregii Lumi. Noi nu mai ştim ce este inima. Eu am văzut-o la această copilă: Floarea din Rai.

Şi ca un nebun se zvârcoleşte pe jos, de îi bagă în sperieţi pe toţi demonii. Însuşi Lucifer căzu de pe scaunul său…

– „Va-să-zică s-a renăscut chipul Evei, Chipul de Taină al Lumii, care va naşte pe Fiul lui Dumnezeu… ah… cât am vrut eu să împiedic această întrupare a Fiului…, şi nu se poate… El e mai tare decât mine”… gândeşte în sine Lucifer, şi furios strigă:

– Demoni, încă o dată la treabă serioasă…. Să urmărim atenţi ce va urma şi să facem tot ce e posibil să prevenim… să prevenim… Încă nu e pierdută lupta noastră.

(Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi, Colecţia Isihasm, 1998, pp. 151-152).

Sensul acestei parabole este cu prisos desluşit de Sfântul Teofan al Niceei, atunci când arată că scopul zidirii întregii creaţii nu-i altul decât ivirea Maicii Domnului:

„Această taină de nespus a întrupării Cuvântului a fost prehotărâtă dinainte de veci, din veşnicie şi pentru ea avea să aducă din nefiinţă la existenţă toate făpturile precum predă taina teologiei […] omul a fost zidit ca o pregătire anticipată a tainei economiei lui Hristos, fiind făcut o pârgă a tuturor celor ce sunt pregătite de Dumnezeu, pe de o parte, pentru o împărtăşire de El şi o unire de nespus cu El, iar, pe de altă parte, pentru un schimb şi o comuniune negrăită e celor dumnezeieşti, pentru ca nimic din cele ce sunt să nu-şi mai aibă mişcarea lăsată liberă şi nepărtaşă de prezenţa Lui.

Deci, dacă omul adună în sine însuşi în mod ipostatic toată creaţia inteligentă şi sensibilă, devenind un mediator şi inel de legătură între inteligenţă şi materie, tot aşa Hristos a conectat în Sine în mod ipostatic toată natura necreată şi creată, făcându-Se mediator între Dumnezeu şi toate creaturile aflate prin natură la o distanţă infinită de El […] De aceea, toată creaţia întinzând prin umanitatea care e în ipostasa Mamei lui Dumnezeu ca o mână dreaptă spre Creatorul pentru a intra în contact cu El, prin această palmă şi degetele ei, adică prin asumatul divin luat din Ea, intră în contact şi se alipeşte de dreapta Celui Preaînalt întinsă până la noi din pricina covârşirii iubirii de oameni […]” (Discurs despre Preacurata şi Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, care prin multe laudă în chip diferit măreţiile Ei negrăite şi cuvenite lui Dumnezeu şi arată şi că taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul este o convergenţă şi o conexiune între Dumnezeu şi întreaga creaţie, lucru care este binele ultim şi cauza finală a celor ce sunt, VIII-IX, 16-20).

Nimic în cer şi pe pământ nu poate concura cu iubirea Maicii Domnului pentru Dumnezeu, pentru întreg neamul omenesc şi pentru toată zidirea. Aşa se exprimă icosial Acatistul ei: „chiar dacă după judecata lui Dumnezeu ar fi cineva vrednic de osândă, totuşi prin rugăciunile tale dobândeşte vreme de pocăinţă”. Acolo unde lucrurile par iremediabile şi judecăţile definitive spre irecuperare, acolo poate pătrunde mila şi iubirea Maicii Domnului.

În numele acestei iubiri totale la care însuşi absolutul dumnezeiesc nu a putut rezista, Maica Domnului este „Floarea din Rai” care înmiresmează toată duhoarea pământului şi a iadului cu parfumurile Raiului. Atât de negrăită este frumuseţea Fecioriei Ei, atât de neobişnuit parfumul curăţiei Ei, încât îl mişcă pe Dumnezeu spre absolută milă, îi înfrumuseţează cu mai multă lumină pe îngeri, îi copleşeşte cu bunătate pe oameni, îi arde pe demoni trezindu-le amintirea luminii pe care au refuzat-o.

Acum când sărbătorim naşterea Maicii Domnului, să savurăm smeriţi nectarul negrăit al acestei Flori de/din Rai ca să înmugurească şi în noi dorul de „Casa Părintească”.

(Gheorghe Butuc)

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s