Sfantul Serafim de Sarov a stat o mie de zile in genunchi pe o piatra

sf serafim

Sfantul Serafim de Sarov a stat o mie de zile in genunchi pe o piatra

Intarit de rugaciune si post, Sfantul Serafim a petrecut trei ani precum stalpnicii de odinioara. Timp de o mie de zile s-a rugat in genunchi pe o piatra de granit, iar cand, spre sfarsitul vietii, cineva a gasit piatra si i-a adus-o, Sfantul a zis: „Simeon Stalpnicul a stat 47 de ani in picioare pe un stalp. In comparatie cu el, ce-am facut eu?”. Nimeni nu va sti vreodata cum a trait el ani de zile in postul mancarii si, mai ales, al tacerii. Isi taiase cu buna stiinta orice legatura cu lumea. Cand i se intampla sa intalneasca pe cineva in padure, cadea in genunchi, cu fata la pamant, si ramanea asa, in aceasta pozitie, pana cand trecatorul se indeparta. O data pe saptamana, duminica, un calugar ii aducea putina hrana. Atunci, parintele deschidea usa si, cu ochii plecati, scotea o tava pe care pustnicul asezase o bucatica de paine sau putina varza, pentru a-i arata calugarului ce sa aduca duminica urmatoare. Rabdarea de care a dat dovada si puterea cutremuratoare a aspiratiei sale nesfarsite catre Divin i-a facut pe unii din fratii sai sa afirme ca fapta sa intrece puterile omenesti. El a atins acea stare de indumnezeire pe care putini sihastri au dobandit-o in intreaga istorie a Bisericii crestine. In timpul rugaciunii, concentrarea sa devenea atat de intensa, incat ramanea timp indelungat nemiscat in fata icoanelor si cartilor duhovnicesti, doar contempland extaziat slava lui Dumnezeu.

De ce si in ce imprejurare a intrerupt Sfantul acest canon al tacerii, asta nu vom afla niciodata. Trebuie sa fi avut porunca de Sus. Oamenii aveau nevoie de cuvant si de intarire. Proorocirile lui trebuia sa ajunga la urechile si sufletul celor incercati. Trebuia sa strabata veacurile si sa anunte vremea cea din urma a indreptarii, a lacrimilor si a mantuirii. Ostenit pe dinafara de post si rugaciune, parintele arata la 50 de ani ca un batran garbovit. Nevrand sa se trufeasca, a ascultat indemnul calugarului tanar, care ii aducea mancarea. Nu a vrut sa-l lase fara raspuns. Sprijinindu-se in toiag, tarandu-si cu greu picioarele bolnave de varice, parintele mergea in intampinarea unei nevointe din cele mai impovaratoare – sa revina in lume si sa renunte la linistea padurii, la aerul imbalsamat de rasina, la vietatile cele marunte si cantatoare din salasul copacilor, in schimbul misiunii divine de indrumare spirituala a oamenilor pe calea mantuirii. La 60 de ani, Serafim e numit staret. Incarcat cu darurile sfinte ale marilor puteri dumnezeiesti, numele sau se raspandeste cu repeziciune in intreaga Rusie si astfel mii de pelerini incep sa-l viziteze, cautand sfatul intelept al sfantului. Puterea intelegerii sale patrundea pana in adancul inimii celor care-l vizitau, care primeau raspunsul inainte de a-i marturisi nevointa. Toti plecau cu o mare bucurie si usurare sufleteasca dupa intrevederea cu Sfantul Serafim, care marturisea cu umilinta: „Cand vine cineva la mine, vine ca la un slujitor al lui Dumnezeu. Ce-mi porunceste Domnul ca unui rob al Sau, aceea eu ii transmit celui care doreste sa se foloseasca. Lucrez cum vrea El. N-am vointa proprie”.
Pe multi, sfantul ii vindeca prin puterile sale spirituale, asa cum istoriseste principesa Sahaeva despre fiul ei grav bolnav. Parintele Serafim, inainte de a incepe sa se roage pentru sanatatea lui, i-a spus: „Tu, bucuria mea, roaga-te si ma voi ruga si eu pentru tine, insa stai asa, fara sa te intorci si sa te uiti in alta parte”. Bolnavul a stat asa mult timp, dar dupa o bucata de vreme n-a mai putut rabda si s-a uitat sa vada ce face parintele. Uitandu-se, l-a vazut pe Parintele Serafim stand in vazduh, rugandu-se si, speriindu-se de neobisnuita vedere, a strigat. Dupa ce si-a terminat rugaciunea, Parintele Serafim s-a apropiat de copil si i-a spus: „Iata, acum tu vei spune tuturor ca Parintele Serafim se roaga in vazduh. Domnul te va milui, dar tu sa nu spui despre aceasta nimanui, pana in ziua mortii mele”.

Parintele Serafim cunostea ceasul mortii sale si se pregatea pentru marea trecere. „Viata mea se scurteaza. Trupul meu este mort in toate, dar duhul meu e ca si cum s-ar fi nascut ieri”, spunea el. Inca o data, sfantul se va invrednici de vizita Fecioarei Maria, care a fost o prevestire a fericitului sau sfarsit: „In curand, alesule al Meu, vei fi cu noi”. Bucuros peste fire ca i s-a ridicat ascultarea, si-a parasit inchisoarea benevola a chiliei si a plecat in padure, raiul si viata lui. Intr-o dimineata, in jurul orei sase, Parintele Serafim a fost gasit in chilia sa in genunchi, in fata icoanei Maicii Domnului, cu capul descoperit si cu Evanghelia, pe care obisnuia s-o citeasca, in fata lui. Isi avea mainile incrucisate pe piept, iar fata lui era linistita si senina. Dormea? Incetisor, fratii au vrut sa-l trezeasca. Dar ochii lui nu s-au mai deschis. In genunchi, in fata Imparatesei sale din ceruri, adormise pentru totdeauna.

Parintele Serafim a cerut sa i se puna pe piatra de mormant urmatoarea inscriptie: „Dupa ce nu voi mai fi printre cei vii, veniti la mormantul meu: cu cat mai des, cu atat mai bine. Orice ati avea pe suflet, orice vi s-ar intampla,veniti la mine ca si cand as fi viu si, ingenunchind pe pamant, varsati-va tot amarul pe mormantul meu. Spuneti-mi totul si va voi asculta. Asa cum imi vorbeati in viata, la fel sa o faceti si acum. Pentru ca eu traiesc si pururea voi fi”.

Sorin Preda

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sfantul Serafim de Sarov și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Sfantul Serafim de Sarov a stat o mie de zile in genunchi pe o piatra

  1. crestina roxy zice:

    Multumim, foarte interesant articol, Doamne ajuta !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Alexandra zice:

    Minunat! Sa va binecuvinteze Dumnezeu pentru acest articol si sa va ajute Sfantul Serafim de Sarov sa gasiti mai multe lucruri despre el si sa mai scrieti.
    Sfantul Serafim de Sarov e unul din cei mai mari sfinti care au existat!

    Apreciază

    • Elena zice:

      Va multumesc din suflet.
      Sfantul Serafim e ocrotitorul meu si nu am cuvinte sa-i multumesc.Mi-a fost alaturi in cele mai negre clipe.
      Maicuta Domnului il considera pe Sfantul Serafim de Sarov ca facand parte din ” neamul ” Ei.

      Doamne ajuta! ❤

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s