Icoana Maicii Domnului „Ozeriansk” este prăznuită pe 30 octombrie

icoana_maicii_domnului_ozeriansk

Icoana Maicii Domnului „Ozeriansk” este prăznuită pe 30 octombrie.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Ozeriansk” se află în Mănăstirea Schimbării la Față – Kuriazsky, din localitatea Ozerianko, ce aparține de eparhia Harkov. Această icoană s-a proslăvit prin minuni în secolul al XVI-lea în Ozerianko.

Arhivele Consistoriului din Harkov menționează: „În această mănăstire (Kuriazsky), se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul în brațe, numită „Ozeriansk”  ce a fost proslăvită din timpurile cele vechi. Această icoană a fost descoperită în pustie, în timpul invaziilor tătare.

Un bărbat a mers să cosească iarba pe un câmp dincolo de pădure. În timp ce cosea a auzit deodată un țipăt omenesc. Atunci a văzut lângă coasa sa jumătate din icoana Maicii Domnului, iar cealată jumătate la rădăcinile copacului din preajmă, având o lumânare aprinsă înaintea sa.

Atunci omul s-a oprit din cosit, a luat ambele jumătăți ale icoanei și le-a dus în coliba lui, așezându-le unite și s-a rugat înaintea icoanei.

A doua zi, când s-a trezit dis de dimineață, nu a mai găsit icoana în locul în care o așezase în coliba lui, dar mergând în locul în care a descoperit-o în ziua dinainte, a aflat icoana lipită, având o mică cicatrice în locul tăieturii. Lângă icoană apăruse un izvor cu apa limpede, care nu existase până atunci în acel loc.

Omul a mers și a înștiințat pe preotul locului, Teodor, care a raportat evenimentele episcopului său, primind binecuvântarea de a ridica o biserică din lemn cu hramul Nașterea Maicii Domnului, devenită ulterior Mănăstirea Kuriazsky.

Icoana este de tip Hodighitria, Maica Domnului fiind zugrăvită arătând spre Prunc. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are veșmântul de culoare roșie, iar mantia este albastră. Pruncul Hristos poartă veșmânt roșu și ține în mâna stângă o evanghelie, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Maica Domnului și Pruncul Hristos poartă același tip de coroană.

Puterea harului lui Dumnezeu s-a manifestat frecvent prin icoana Maicii Sale, vindecând mulțime de bolnavi, mai ales pe cei cărora „medicamentele le sunt fără putere”.

Locuitorii din Harkov ce se rugau înaintea Icoanei Maicii Domnului „Ozeriansk” au fost izbăviți de holeră în anii 1848, 1871 și 1883.

sursa doxologia.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s