Maica Domnului ne ocrotește și ne ajută, numai s-o rugăm!

md

Maica Domnului ne ocrotește și ne ajută, numai s-o rugăm!

Odată, pe când Sfântul Grigorie se afla în rugăciune înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, i-a cerut călăuzire pentru sine și pentru fiii săi duhovnicesti, cerând a fi luat sub ocrotirea ei, ca ea să înlăture orice piedică către liniștirea desăvârșită. El a mai rugat-o cu stăruință să ia asupra ei grija pentru toate nevoile lor lumești.

Ca răspuns la rugăciunea sa fierbinte, Maica Domnului i s-a arătat într-o vedenie, îmbrăcată smerit ca fecioarele, așa cum e zugrăvită în sfintele icoane.

Ea s-a întors către mulțimea purtătorilor de lumină care o însoțeau și le-a spus:

– De acum veți fi slujitorii lui Grigorie și ai ucenicilor săi, dându-le cele de trebuință!

Apoi Grigorie și-a venit întru sine, bucuros că rugăciunea i-a fost împlinită așa de iute și cu atâta bunăvoire. Mai târziu avea să spună: „Din clipa aceea am găsit cu ușurință toate cele trebuincioase trupului, oriunde ne-am aflat”.

(Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul Thessalonicului, traducere de Constantin Făgeţan, Editura Egumenița, București, 2006, p. 23)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s