Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana-9 decembrie

 10593233_924929144202678_4278770001231568958_n

   Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrând să-Şi pregătească biserică însufleţită şi casă sfântă spre sălăşluire Lui, trimiţând pe îngerii Lui către drepţii Ioachim şi Ana – din care a voit să iasă Maică Să cea după trup – mai înainte a vestit zămislirea celei neroditoare, ca să adeverească naşterea Fecioarei.
Sfânta Fecioară Maria s-a zămislit şi s-a născut, nu după cum zic unii, de şapte luni sau fără de bărbat, ci de nouă luni şi din unire cu bărbat. Căci numai Hristos S-a născut din Sfânta Fecioară Maria, în chip negrăit şi netâlcuit, precum ştie singur El, fără voie trupească. El fiind desăvârşit Dumnezeu, toate ale iconomiei Lui celei după trup le-a luat asupră-Şi desăvârşit, precum a zidit şi a plăsmuit firea oamenilor din început. Deci ziua aceasta o prăznuim, ca una în care se face pomenirea veştii date de înger, Sfintei Ana cărei i-a vestit sfânta zămislire a Preacutei Maicii lui Hristos. Pe care lucruri săvârşindu-le Dumnezeu, din nimic le-a înfiinţat pe toate, făcând pântecele cel sterp întru aducere de rod, iar pe cea care a trăit în viaţa sa fără copii, a făcut-o maică născătoare de copii, cu preaslăvire dăruind-o ca un sfârşit vrednic al cererii sale celei drepte. Din Ana Însuşi Dumnezeu avea să iasă purtător de trup, spre a doua naştere a lumii; căci a binevoit ca părinţii cei înţelepţi şi mijlocitori ai oamenilor, să nască fiică pe Maria, cea mai înainte de veci din toate neamurile, mai înainte hotărâtă şi aleasă.
Se săvârşeşte acest sobor întru cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu, care este în Svorani, aproape de sfânta ei biserică.
Despre această zămislire să se caute istoria, în luna septembrie, în ziua a noua, la viaţa Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana. Acolo s-a scris mai pe larg despre părinţii cei ce au zămislit-o şi despre fiica lor. Cine va voi, poate să o citească, căci cuviincioasă este pentru praznicul de acum.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s