Să nu uitaţi de Maica Domnului!

icoana_maicii_domnului_totemsk-sumorinskaya_1

Să nu uitaţi de Maica Domnului!

Rânduielile de slujbă ale Bisericii noastre sunt în aşa fel alcătuite încât să fim în situaţia de a ne raporta la Maica Domnului. Aş aduce în atenţie ceva de la Sfânta Liturghie, şi anume după ce credincioşii cântă, după ce spun cu cântare cuvintele: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim Doamne şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru”, cele dintâi cuvinte care se spun sunt cuvinte în care e pomenită Maica Domnului, căci se zice la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur: „Mai ales pentru Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria” şi la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: „Mai ales cu Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria”. Dacă luăm aminte la cuvintele acestea, la ele însele, dacă le avem în vedere desprinse de contextul în care apar ele şi aşa cum le auzim noi de fapt, nu înţelegem nimic. Doar un singur lucru îl putem lua în consideraţie şi anume faptul că e pomenită Maica Domnului.

Prin urmare, cuvintele acestea, aşa cum le auzim noi la Sfânta Liturghie, desprinse din context, nu ne spun decât atât: fiţi atenţi şi nu uitaţi de Maica Domnului. E ca şi când s-ar zice: Îl lăudaţi pe Dumnezeu, Îi mulţumiţi, vă rugaţi Lui, e foarte bine, dar nici de Maica Domnului să nu uitaţi. Şi când se aminteşte Maica Domnului la Sfânta Liturghie, de obicei se spun două alcătuiri, cu cântare, şi anume: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru…”, sau la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: „De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc şi neamul omenesc”.

Sunt două alcătuiri în care se pune în atenţie Maica Domnului: în prima, cea care L-a născut pe Dumnezeu mai presus de fire şi de aceea este mai mare decât Heruvimii şi Serafimii, este mai mare decât îngerii, decât toate fiinţele cereşti. Numai Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt este mai mare decât Maica Domnului, numai Prea Sfânta Treime.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 81-82; pp. 83-84)

sursa Doxologia.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Să nu uitaţi de Maica Domnului!

  1. FRAȚI ROMÂNI, URMĂRIȚI CU ATENȚIE ACEST FILM SINTEZĂ DOCUMENTAR. NU ESTE O SIMPLĂ ÎNREGISTRARE VIDEO A DEZBATERII PUBLICE DIN 16 IANUARIE 2015. Încercați să observați fiecare detaliu în parte, mai ales în privința atitudinii celor din prezidiu, adică a reprezentanților Ministerului Sănătății și Guvernului. Observați cum doamna juristă nu a rostit un cuvânt, dar mai tot timpul mesteca gumă!… Specialistul în IT nu a rostit nici el vreun cuvânt dar a plecat pe furiș înainte de a i se adresa vreo întrebare legată de securitatea datelor medicale din dosarul electronic de sănătate și din cardul electronic de sănătate!… Președintele CNASS a afișat o atitudine nedemnă de zeflemea și nepăsare, încercând să ne convingă că nu este absolut nicio problemă… Dânșii au venit doar pentru ca să nu li se poată imputa lipsa dezbaterii publice legal prevăzute de lege și a promite societății civile în van din nou găsirea unei alternative la acest card, pe care în patru ani oricum au tot promis-o fără succes…

    ȘI TOTUȘI FRAȚI ROMÂNI, VORBIM ÎNSĂ DE LUCRURI EXTREM DE SERIOASE, CARE VIZEAZĂ ÎNSĂȘI SIGURANȚA CETĂȚENILOR ROMÂNI! ÎNȚELEGEM TREPTAT CĂ IDENTITATEA ACEASTA ELECTRONICĂ PE CARE NE-O CREEAZĂ GUVERNANȚII (DOSARUL ELECTRONIC ÎNDEOSEBI) NE ADUCE SCLAVIA ELECTRONICĂ, LAGĂRUL ELECTRONIC (DIN CARE NU MAI POȚI EVADA), DICTATURA BIOMETRICĂ ȘI ABOLIREA DEMOCRAȚIEI, ÎNTR-UN CUVÂNT IADUL ELECTRONIC… TRAFICUL DE ORGANE… GENOCIDUL SPIRITUAL ȘI UMAN…

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/INTRODUCEREA-OBLIGATORIE-A-CARDURILOR-ELECTRONICE-DE-SĂNĂTATE-ÎNCEPUTUL-DICTATURII-BIOMETRICE-ÎN-ROMÂNIA!2015/02/02/2553/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s