Rugăciune la icoana Maicii Domnului „Floarea neveștejită”

23

Rugăciune la icoana Maicii Domnului „Floarea neveștejită”

O, Preasfântă şi Preanevinovată Maică Fecioară, nădejdea creştinilor şi adăpostirea păcătoşilor! Apără-ne pe toţi cei ce în necazuri alergăm la Tine, auzi suspinurile noastre, pleacă urechea Ta la rugăciunea noastră. Stăpână şi Maica Dumnezeului nostru, nu trece cu vederea pe cei care cer ajutorul Tău şi nu ne lepăda pe noi, păcătoşii, înţelepţeşte-ne şi ne învaţă, nu te depărta de la noi, robii Tăi, pentru cârtirea noastră. Fii nouă Maică şi Ocrotitoare, ne predăm milostivului Tău Acoperământ. Îndreaptează-ne la o viaţă lină şi fără de gâlceavă, ca să ne plângem păcatele noastre. O, Maică Marie, Preabuna şi Grabnica noastră Apărătoare, acoperă-ne cu mijlocirea Ta. Apără-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, îmblânzeşte inimile oamenilor răi care se ridică împotriva noastră.

O, Maica Domnului şi Ziditorului nostru! Tu, Ceea ce eşti rădăcina fecioriei şi neveştejita floare a nevinovăţiei şi curăţeniei, trimite-ne ajutor nouă, celor neputincioşi şi învăluiţi în patimi trupeşti şi rătăciri ale inimii. Luminează ochii noştri sufleteşti, ca să vedem calea adevărului lui Dumnezeu. Întăreşte cu harul Fiului Tău, voinţa noastră neputincioasă spre împlinirea poruncilor, ca, fiind izbăviţi de orice necaz şi năpastă cu preaminunata Ta apărare, să fim îndreptăţiţi la straşnica judecată a Fiului Tău, Căruia Îi înălţăm slavă, cinste şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Rugaciuni catre Maica Domnului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Rugăciune la icoana Maicii Domnului „Floarea neveștejită”

  1. Eugenia Cioaca zice:

    Cat de folositoare mi-au fost mie ajutorul si vegherea asupra mea a Maicii Domnului, in timpul unei interventii chirurgicale, la spitalul Polizu din Bucuresti, dupa ce pierdusem foarte mult sange, aproape ca m-a facut sa vad cu ochii deschisi si sa simt tot timpul mana Maicii deasupra capului meu. Pe toata perioada spitalizarii, si nu numai, am rostit de 10 ori pe zi rugaciunea « Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te ! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre», si apoi: „Usa milostivirii deschide-o noua, Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, ca sa nu pierim noi ce nadajduim intru Tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, ca Tu esti mantuirea neamului crestinesc”. Si apoi „Tatal nostru…”. Aceste rugaciuni nu trebuie sa lipseasca din mintea noastra, si sa fie rostite la orice ora din zi si din noapte, urmate de multumiri aduse Maicii Domnului pentru toata grija si vegherea asupra noastra. Doamne ajuta!

    Apreciază

  2. https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/07/Pe 27 februarie 2015 a avut loc premiera filmului DE CE EU?, în regia lui Tudor Giurgiu, inspirat din cazul tragic al ,,sinuciderii” procurorului Cristian Panait de la Parchetul General. CÂND VA FI REDESCHIS DOSARUL ASASINĂRII SALE?/

    Apreciază

  3. Mare atenție ce spune Sfântul Părinte GHEORGHE CALCIU în cele 2 minute de aur: de la min 1.31.20 – la 1.33.25.
    Până pe 12 martie 2015 mai puteți descărca GRATUIT acest EXCEPȚIONAL FILM de la: http://we.tl/cwu7R9F8i2

    7 CUVINTE

    Publicat pe 28 feb. 2015
    7 cuvinte este povestea unui om care a petrecut 21 de ani de închisoare trecând prin experiențe limită.
    Un documentar artistic despre viața Părintelui Gheorghe Calciu,un itinerar de la durerea care nimicește la dragostea mai tare decât moartea.

    SFINTE PĂRINTE GHEORGHE CALCIU, ROAGĂ-TE PENTRU NOI ȘI PENTRU NEAMUL NOSTRU ROMÂNESC!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s