Duhul Sfânt ne îndeamnă la cinstirea Maicii Domnului

Fiecare dintre noi, stând în faţa Maicii Domnului, ne considerăm robi netrebnici şi dorim ceva de la Maica Domnului: să ne ajute să avem mintea curăţită de tot felul de păcate, să devenim şi noi locaşuri ale preasfintei Treimi. Aceasta anume, ca să lăudăm şi să mărim puterea cea nemăsurată a Maicii Domnului.

23

Pentru noi este o mare bucurie să fim cinstitori ai Maicii Domnului, dar trebuie ştiut că adevărata cinstire a Maicii Domnului vine de la Dumnezeu. Astfel de minunăţii din sfânta slujbă, astfel de lucruri cinstitoare pentru Maica Domnului au putut fi alcătuite numai de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne îndeamnă la cinstirea Maicii Domnului.

Noi cerem ajutor pentru cinstirea Maicii Domnului, chiar de la Maica Domnului. La Sfântul Maslu este o alcătuire de rugăciune către Maica Domnului în care zicem aşa: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti multlăudată, te rog, păzeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al Treimii Celei dumnezeieşti, ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tău”.

Deci, fiecare dintre noi, stând în faţa Maicii Domnului, ne considerăm robi netrebnici şi dorim ceva de la Maica Domnului: să ne ajute să avem mintea curăţită de tot felul de păcate, să devenim şi noi locaşuri ale preasfintei Treimi. Aceasta anume ca să lăudăm şi să mărim puterea cea nemăsurată a Maicii Domnului. Prin puterea lui Dumnezeu avem bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 53-54)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Duhul Sfânt ne îndeamnă la cinstirea Maicii Domnului

  1. Viorela zice:

    Superb!!!!
    Multumim Domnului pentru marele dar -rugaciunea la Maica Lui – multumim Maicii Sfinte si multumim moderatorului acestui site pentru lucrurile minunate care ni le ofera pentru lecturare.
    Saptamina Sfinta sa va sfinteasca mintea, sufletul, gindurile si sa ne faca mai buni, intelegatori, si cu mult spor in rugaciunile noastre.
    Laudat sa fie Domnul!
    Prea Sfinta Maica si Fecioara te voi adora si venera toata viata mea. Amin.

    Apreciază

    • Elena zice:

      Va imbratisez ,Viorela.Maicuta Domnului sa ne ocroteasca si sa ne fie alaturi.Urmeaza Saptamana Patimilor pe care trebuie sa o respectam prin :credinta,iubire si respect,sa iertam si sa iubim din tot sufletul nostru.

      Doamne ajuta !

      Apreciază

  2. Mioara stoicea zice:

    Slavita sa fie Maicuta Sfanta in veci . Amin . Caut un duhovnic si daca este posibil va rog sa ma indrumati . Va multumesc .

    Apreciat de 1 persoană

    • Elena zice:

      Maicuta Domnului va va ajuta sa va gasiti un duhovnic potrivit .Va las o rugaciune :

      Rugaciune pentru cautarea unui duhovnic
      Doamne, Tu care nu voiesti moartea pacatosului, ci ca sa se întoarca si sa fie viu, Tu care Te-ai pogorît pe pamînt tocmai spre a învia pe cei ce suspina si care sunt morti prin pacat si spre a-i face vrednici sa Te vada pe Tine, Lumina cea adevarata, pe cît este cu putinta omului, trimite-mi un om care sa Te cunoasca, pentru ca slujindu-l si supunîndu-ma lui din toate puterile mele, ca si Tie, si facînd voia Ta în a lui, sa-Ti plac Tie, singurului Dumnezeu, si sa ma învrednicesc si eu, pacatosul, de împaratia Ta. Amin.

      Apreciază

  3. ,,CEL MAI MARE PĂCAT ESTE EREZIA!”… ,,VOM FI CHINUIȚI, VOM FI RĂSTIGNIȚI, DAR VOM AVEA PARTE DE ÎNVIERE! AMIN”
    Urmăriți cu atenție mai ales de la min.45.20 (predică a unui papistaș înaintea Porților Împărătești în Catedrala Patriarhală din București, în săptămâna ecumenismului din 2014, sub privirea îngăduitoare a Patriarhului!!!)

    Săptămâna Patimilor – Monahul Teodot – Mănăstirea Petru Vodă.Neamț
    MyDacyan

    Publicat pe 16 apr. 2014
    Operator Imagine Editor Montaj: Dacian Aniței. Mulțumim Monahului Teodot pentru realizarea acestui interviu!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s