Icoanele Maicutei Domnului

 

   Icoana Maicii Domnului ,,Vindecătoarea”(Tselitelnissa) Icoana maicii Domnului ,,Izvorul Tămăduirii
 

  
 
 
Pe Fântâna cea pururea curgatoare si vietuitoare, pe Izvorul cel dumnezeiesc carele izvoraste apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas sa-L laudam cei ce cerem Lui dar, ca Cel ce izvoraste tamaduiri în toate zilele. Pentru aceasta dupa datorie apropiindu-ne cu dragoste, sa scoatem apa cu credinta si sa zicem : „rugamu-ne, roureaza-ne cu darul tau”, ca sa strigam tie : Bucura-te, ceea ce esti Izvor de viata datator!
Cu strigare fara incetare, striga catre tine bolnavul cel slabanogit in boala cea fara de vindecare, pe care auzindu-l, l-ai vindecat, preanevinovata stapana.  Zapisul boierului celui ce scrisese cu sangele sau, l-ai scos din mana diavolului cu puterea ta cea atotstapanitoare.  Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Auzind puterea ta cu care ai izbavit pe multi din primejdii, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, strigam catre tine :
Ceea ce ai nascut pe Cel Slavit in Treime, roaga-te sa ne mantuiasca de partea cea de-a stanga. Si acum si pururea si
in vecii vecilor. Amin.
Cu adevarat, nascatoare de Dumnezeu, tu esti scaparea noastra din amaratul pacat al lui Adam cel intai zidit.
Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, precum ai miluit pe femeia aceea, careia i se umflase tot trupul, ca nu am alta nadejde sau ajutor afara de tine.  Sa stii, Doamna mea, ca pentru pacatele mele te supar si pentru ca s-a intrupat Fiul lui Dumnezeu in tine si pentru noi facandu-Se om, pentru aceea am nazuit la tine, eu, ticalosul, sa ma miluiesti.
 Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh  Stapana ingerilor, Maica saracilor si ajutorul celor straini, la cunostinta ta, la ajutorul tau si la acoperamantul tau scap, ca sa ma miluiesti. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.  Milostiveste-te spre mine, Maica lui Dumnezeu, precum te-ai milostivit spre cele doua fecioare curate, trimitandu-le lor cununi din cer.
                                            Icoana Maicii Domnului de la schitul Nămăieşti jud.Arges 

                                     

  Conform specialistilor, icoana dateaza din secolul al XVI-lea, fiind de tip Eleusa. Dupa traditia populara insa, icoana ar fi fost pictata de insusi Sfantul Evanghelist Luca, intocmai dupa chipul si asemanarea Maicii Domnului. Secole mai tarziu, in vremea Descalecatului lui Negru Voda, un cioban, innoptand pe stanca la poalele careia se afla astazi manastirea, ar fi auzit glasul Maicii Domnului in vis, glas prin care i se pomenea de existenta unei icoane sfinte, ascunse intr-o grota, in chiar stanca unde acesta innopta. Sapand in piatra si gasind icoana, ciobanul ar fi pus temelia acestui sfant lacas de rugaciune Asezata pe peretele din stanga al bisericii, icoana ?si-a ales ea insasi locul?, refuzand sa ramana in altar, unde fusese dusa prima data. In fiecare dimineata, calugarii o gaseau pe podea, cazuta din cuie. Glasul Maicii Domnului a fost cel ce i-a calauzit pe monahi, aratandu-le ca icoana trebuie sa fie asezata la indemana credinciosilor, ca acestia sa se poata ruga direct la ea. Pentru cei ce vin de departe sa i se roage, Icoana are daruri miraculoase – face minuni in vindecari, ajuta femeile sa aiba copii, indulceste vrajbele din familii. O călugăriţă se îmbolnăvise de cancer osos galopant, iar doctorii voiau să-i amputeze piciorul. Măicuţa voia să ajungă măcar o dată în Ţara Sfântă. După rugăciuni fierbinţi în faţa icoanei, dorinţa i s-a împlinit.
   O! Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu, Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia ce împărăţeşte cerul şi pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tău, şi cere mie iertare de toate păcatele mele. Vieţii mele dă-i îndreptare şi la sfârşitul meu trecere neîngrozită de vrăjmaşii cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa raiului şi de veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de sus cel preafrumos şi de frumuseţile lui cele nespuse; de strălucirea luminii Treimii celei cu trei străluciri şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti. Cărei slave şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi sfinţii, că toate le poţi ca Maica Împăratului celui atotputernic. Şi acum, dar mai ales în acest ceas, mă auzi pe mine, cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc ţie cântare de rugăciune aşa:
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din veşnica moarte, prin darul Celui ce S-a născut din tine, Hristos Dumnezeul nostru şi prin mijlocirea ta cea de maică înaintea Lui, aducem ţie, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi robii tăi din toate nevoile şi suferinţele, care strigăm ţie: Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!
         
     Icoana Maicii Domnului din Betleeem,singura in care Maica Domnului zambeste 

                   

Naşterea ta,de Dumnezeu Născătoare Fecioară,bucurie a vestit la toată lumea,că din tine a răsărit Soarele dreptăţii,Hristos Dumnezeul nostru.Şi dezlegând blestemul a dat binecuvântare şi stricând moartea ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.

Pe cea mai aleasă dintre toate neamurile,pe Sfânta Pruncă,care s-a adus de sfinţii săi părinţi Ioachim şi Ana în Biserica Domnului şi s-a aşezat în Sfânta Sfintelor spre sălăşluirea Împăratului tuturor,cu cântări de laudă şi mulţumire să o întâmpinăm.Iar tu,care ai milostivire nemărginită,slobozeşte-ne din toate primejdiile şi nevoile,pe noi,care îţi cântăm: Bucură-te bucuria noastră,Sfântă Pruncă,Pururea Fecioară!.
Pe moartea ce se salbaticise de demult, prin nasterea ta, Stapana, ai surpat-o; pentru aceasta strigam tie : bucura-te mantuirea celor robiti, bucura-te innoirea tuturor, Stapana. Noi in tine ne laudam si prin mijlocirea ta scapam din cursele cele de multe feluri ale diavolului, pentru aceasta strigam tie, Nascatoare de Dumnezeu : bucura-te, caderea diavolilor si intarirea noastra a credinciosilor.  Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh  Tatal a binevoit si Fiul S-a pogorat, prin umbrirea Sfantului Duh, in pantecele tau, preanevinovata, Stapana a lumii. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Bucura-te, strigam tie, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti folositoare tuturor celor ce sunt in nevoi si a tuturor celor ce scapa sub acoperamantul tau, Stapana.
Moisi proorocul de demult te-a inchipuit pe tine, zicand : Rug insufletit si nears esti, Fecioara, ceea ce ai in pantece Focul Dumnezeirii.  Fiul tau ascultand rugaciunea ta, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, se milostiveste spre sufletele noastre, ca un iubitor de oameni.  Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Pe unul din Treime ai nascut, Maica prealaudata, cu nespusa minune, pe Care L-a laudat adunarea proorocilor strigand : Osana, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Stiindu-te pe tine a fi Maica lui Dumnezeu, ne rugam tie sa ne izbavesti pe noi de greselile noastre cele de voie si cele fara de voie.

             

         Icoana Maicii Domnului Prodromiţa-Schitul românesc ,,Prodromul M.Athos,Grecia
                                                 
Există mărturii cum că Sfintele Feţe se schimbă miraculos, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. [4] Se mai afirmă că icoana a fost analizată ştiinţific prin cercetare la microscop, nedepistându-se urme de pensulă, probându-se astfel originea nepământească a picturii. [5]. În anul 1863, în timpul lucrărilor de ridicare ale schitului Prodromul, ieroschimonahul Nifon căuta un iconar care să zugrăvească pe lemn de tei o icoană a Maicii Domnului care să fie pictată potrivit rânduielilor bisericeşti: citirea zilnică a Acatistului Maicii Domnului, post negru cu o singură masă pe zi la sfârşitul lucrului, înfrânarea de la mânie, mândrie şi păcate trupeşti, precum şi celelalte rânduieli. Cuvioşii Nifon şi Nectarie l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau, om evlavios şi cu frica lui Dumnezeu, care s-a încumetat să picteze icoana şi s-a apucat imediat de lucru la mănăstirea Bucium din Iaşi. Deşi era un pictor priceput, se poticneşte inexplicabil la zugrăvirea Sfintele Feţe ale Fecioarei Maria şi a Pruncului Iisus din braţele ei. Speriat si mâhnit că poate şi-a uitat meşteşugul sau o voinţă mai puternica se opune, acoperă icoana, încuie atelierul si amână totul pentru a doua zi. In dimineaţa următoare, rămâne uimit că icoana era desăvârşită, fără să înţeleagă cum se petrecuse această minune[6]. Pentru a da mai multa credibilitate minunii, iconarul a lăsat şi o mărturie scrisă.
Acest document se păstrează în arhiva schitului Prodromul şi este datat 29 iunie 1863: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iaşi, am zugrăvit aceasta sfântă icoană a Maicei Domnului cu însăşi mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez feţele Maicei Domnului şi a lui Isus Cristos(sic). Privind eu la chipuri, cu totul a ieşit din potriva, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicei Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârşit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi o greşală a fost aceasta ca am dat lustru la o asemenea minune”.
„Prea Sfânta Stapâna, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare.Împarateasa Cerului si a pamântului, ceea ce ai cu dreptate numele de ‘Prodromita’, adica înainte-mergatoare,data-i robilor tăi chipul feţei tale cel preacinstit şi luminos,pe care îl sărutăm,mulţumind şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne.Aratăţi milele tale Născătoare de Dumnezeu,primind cererile de folos ale robilor tăi.Ajută-ne pe noi cei ce ne închinăm chipului tău nefăcut de mână omenească, întareste-ne întru lucrarea faptelor bune si ne du de mâna întru împaratia cea cereasca ca să vieţuim cu Hristos şi în locaşurile cereşti să ne desfătăm ca Binecuvântata si Proslavita esti, în vecii vecilor. Amin
                              Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultatoarea 
 
                                           
  Celei alese dintre toate neamurile,Maicii lui Dumnezeu şi Împărătesei,care ia aminte şi degraba ascultă rugăciunile celor smeriţi şi care varsă râuri de tămăduiri prin icoana sa cea sfântă peste sufletele credincioşilor,îi aducem cântare şi mulţumire.Iar tu,Apărătoarea noastră cea atotmilostivă,pleacă-te cu bunăvoinţă la glasurile noastre de laudă şi din toate nevoile ne izbăveşte pe noi,cei ce te chemăm: Bucură-te atotbună,grabnică ascultătoare,ceea ce toate cererile noastre le împlineşti!
  Prea Binecuvantata Stapana, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce ai nascut pe Dumnezeu Cuvantul mai presus de fire, pentru mantuirea noastra si Te-ai aratat ca o mare a darurilor Dumnezeiesti si rau pururea curgator al minunilor si reversi bunatati celor ce cu credinta alearga catre Tine! Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie, Grabnica ajutatoare, care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!

Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!
Şi slobozeşte pe robii tăi (N) şi mă slobozeşte pe mine robul tău (N) de toată boala sufletească, de năvălirea patimilor şi de căderea în păcat, ca fără împiedicare întru dreapta credinţă trăind veacul acesta, să ne învrednicim şi în cel viitor de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oameni a Fiului şi Dumnezeului tău, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Prea Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.Amin.
                                       

               Icoana Maicii Domnului Aparatoarea de Foc       Icoana Maicii Domnului din Kazan – Rusia
                                   Schitul Prodromul
                                      

Apărătoare Doamnă, apără-ne de vrăjmaşii noştri care se îndârjesc cu tărie să ne îndepărteze de Domnul nostru Iisus Hristos şi învaţă-ne să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te izbăvitore care pe noi cei necăjiţi din chinuri,din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.Bucură-te Împărăteasa tuturor care vindeci cu har,bolile şi neputinţele noastre. Bucură-te bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău acoperământ!
  Celei alese dintre toate neamurile, Apărătoarei neamului creştinesc, cântare de mulţumire aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, pentru sfânta ta icoană. Iar tu, ca o milostivă şi ajutătoare a celor ce aleargă spre tine, apără-ne pe noi de tot necazul şi de toată nevoia, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Apărătoare grabnică a neamului creştinesc.
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că tu Fecioară care nu ştii de nuntă,ai avut în pântece pe Dumnezeu,Cel ce este peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani,Cel ce dăruieşte pacetuturor,celor ce te laudă pe tine
  Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flacarile.
Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea.
  Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.
  Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile!El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea.Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută!
  Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit.
  O,Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forte diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-1 eliberezi din legăturile iadului.Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.
                           
                                                                                     Icoana Buneivestiri

  Sfatul cel mai înainte de veci descoperindu-l ţie Fecioară,Gavriil a stătut înaintea ta închinându-se şi zicând: bucură-te pământul cel nesemănat,bucură-te rugul cel nears,bucură-te podul care ne treci pe noi la ceruri şio scara văzută de Iacov; bucură-te năstrapă dumnezeiască cu mană,bucură-te dezlegarea blestemului,bucură-te chemarea lui Adam,Domnul este cu tine! T e arăţi mie ca un om,a zis curata Fecioară şi cum vesteşti graiuri mai presus de om?.Zis-ai că Dumnezeu va fi cu mine şi se va sălăşui în pântecele meu. Ţi cum voi fi sălaş desfîtat,spune-mi şi loc sfinţit Celui ce este mai presus de heruvimi? Nu mă amăgi cu înşelăciune.că n-am cunoscut dulceaţă,de nuntă nu m-am împărtăşit,deci prunc,cum voi naşte?
  Dumnezeu unde voieşte se biruieşte rânduiala firii,zis-a cel fără de trup şi se lucrează cele ce sunt mai presus de om.Crede cuvintelor mele celor adevărate,ceea ce esti cu totul sfântă şi fără de prihană!
  Iar ea a strigat: Iată roaba Domnului,fie mie acum,după cuvântul tău şi voi naşte pe Cel fără de trup,Care va lua din mine trup,pentru ca să ridice,cu împreunarea,pe om,la cinstea cea dintâi!
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duh; şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maicii şi mă voi arăta,luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei,bucurându-mă!
Puterea Celui de sus a umbrit atunci, spre zamislire, pe ceea ce nu atia de nunta, ai pantecele ei cel cu buna roada, ca o tarina dulce, l-a aratat tuturor celor ce vor sa secere mantuire, cand vor striga asa: Aliluia!
  Vifor de ganduri necuviincioase avand in sine, inteleptul Iosif s-a tulburat, uitandu-se spre tine cea neamestecata cu nunta, gandind ca esti furata de nunta, ceea esti fara de prihana; iar daca a cunoscut ca zamislirea ta este de la Duhul Sfant, a zis: Aliluia!
O, Maica prealaudata, care ai nascut pe Cuvantul, Cel ce este mai sfant decat toti sfintii, primind acest dar de acum, izbavesate de toata ispita si scoate din munca ce va sa fie, pe toti cei ce-ti canta: Aliluia!
Pe Mangaietorul tuturor nascand, Maica prealaudata, curata ai ramas ca si inainte de nastere, pentru aceasta strigam : bucura-te Maica, care nu stii de mire, pe tine te binecuvantam intru toti vecii.
Fecioara ai fost mai inainte de nastere si in nastere iarasi ai fost fecioara si dupa nastere iarasi fecioara ai ramas; pentru aceasta te binecuvantam intru toti vecii. 
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Invaluindu-ne in aceasta lume si cazand in noroiul pacatelor noastre, scapand 
catretine, Stapana, strigam tie : vino degraba si ne scoate pe noi din adancul rautatilor noastre, ca pe tine te binecuvantam intru toti vecii. La tine este scaparea noastra si in tine ne-am pus nadejdea, tu ne ajuta noua, ca poti toate cate le voiesti,Maica Facatorului tuturor si pe tine te binecuvantam intru toti vecii. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

                                   Icoana Maicii Domnului  Indrumatoarea  – Hodighitria 

,

    
” Hodighitria” este denumirea data tipului iconografic in care Fecioara Maria tine pruncul pe bratul stang si arata spre El, cu mana dreapta, ca spre Acela de care sa ascultam si pe care sa-L iubim. Pruncul Iisus tine in mana un sul de hartie, simbolizand Evanghelia, adica vestea cea buna adusa lumii prin venirea Sa. Prima astfel de icoana se spune ca a fost zugravita de Sfantul Apostol Luca, inca din vremea in care Maica Domnului traia. Se spune ca, vazand icoana, Maica Domnului a binecuvantat-o.
Icoanei Tale celei sfinte, numita indrumatoarea, inchinandu-i-ne acum cu multa credinta, Te laudam, Curata Fecioara, caci ea ne-a fost adusa in chip minunat, revarsand catre noi minunile Tale si izbavindu-ne din toate nevoile; de aceea, cu dragoste strigam Tie: Slava milostivirii Tale, Curata, Slava pavezei Tale, Slava purtarii Tale de grija, Una Prealaudata.
Pe cei ce cauta cu credinta la acoperamantul Tau cel minunat si la apararea Ta cea calda, Fecioara indrumatoare, Maica lui Hristos Dumnezeu, scapa-i din toata boala si toata nevoia si toate necazurile si incercarile; ca toti catre Tine indreptam privirile si chemam cu credinta numele Tau cel preasfant, Stapana.
Mai luminos decat soarele este pretutindeni acoperamantul Tau, Fecioara;Icoana Ta izvoraste in chip minunat tamaduiri nenumarate celor ce Te cheama cu credinta; pentru aceasta tot glasul vesteste harul Tau, laudand minunile Tale, indrumatoare. Cine va canta purtarea Ta de grija si harul Tau pe care le ai pentru toti, Maica lui Dumnezeu, ca dai rod pantecelor neroditoare si opresti zaduful tuturor patimilor.Tu vindeci boala cancerului,bolile cele grele le tamaduiesti si daruiesti ajutor cald celor ce cu evlavie cer harul Tau, Nascatoare de Dumnezeu, Curata indrumatoare; de aceea propovaduim pururea minunile Tale pe care le faci neincetat. Pe Tine aflandu-te zid si mangaiere dumnezeiasca,tot glasul omenesc te lauda ca pe o pazitoare si mare scapare.
Bucura-te, dumnezeiasca biserica a Maicii Domnului, ce ai in sanurile tale Icoana cea cinstita; de aceea Te lauda toata lumea, Nascatoare de Dumnezeu, impartasindu-se de darurile Tale.
Cu indurare vezi, indrumatoare, pe cei ce stau la Icoana Ta cea cinstita si implineste cererile tuturor, Fecioara indrumatoare.
Mute sa fie buzele paganilor celor ce nu se inchina cinstitei Icoanei Tale, celei zugravite de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, ceea ce se cheama Povatuitoarea.
Pe cei ce cauta cu credinta la acoperamantul Tau, indrumatoare Marie, si pe cei ce striga cu credinta numele Tau cel dumnezeiesc, pastreaza-i nevatamati de dureri si necazuri.
Toate ostile ingeresti, Inaintemergatorul Domnului, cei doisprezece Apostoli si toti Sfintii, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, faceti rugaciuni ca sa ne mantuiasca pe noi
Te rog Stapana,ceea ce eşti Îndrumătoarea şo ocrotitoarea vieţii mele, dupa cum stii, mantuieste-ma pe mine nevrednicul robul tau, cel ce spre tine dupa Dumnezeu mi-am pus nadejdea mantuirii mele. Invredniceste-ma Preacurata ca sa fac cu osardie poruncile Fiului tau si Dumnezeului nostru si sa pazesc intotdeauna asezamintele cele mantuitoare.
Si ma invredniceste ca sa cuget intotdeauna cu minte luminata si sa intampin slavosloviile lui cele bine primite. Ca spre tine ceea ce ne daruieste toate bunatatile si ne esti grabnic ajutatoare, nadajduind aduc acesta cerere. Deci sa nu cad din nadejdea care o am catre tine prea curata, nici sa ma intorc smerit si rusinat; Ci sa aflu prin tine de Dumnezeu daruita Stapana, degraba implinirea cererilor mele. Ca totdeauna, ca pe o ajutatoare nebiruita a noastra a pacatosilor care implinesti toate cererile noastre bune, sa te laud si sa te preamaresc pe tine; Acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.
Născătoare de Dumnezeu,ceea ce eşti izvorul milei,învredniceşte-ne şi pe noi milostivirii tale.Caută şi spre mine,păcătosul tău rob Nicolae,spre casnicii mei şi spre toţi cei din neamul meu precum şi spre toţi oamenii din lume.Arată-ţi puterea ta ca totdeauna. Căci nădăjduind întru tine îţi strigăm,precum oarecând ţi-a strigat Gavriil,mai marele voievod al celor fără de trup: Fecioară Bucură-te!
Bucură-te Marie,Domnul este cu tine,binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău,că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!
                                         Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Rarau
                                                 
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Rarau, disparea misterios din fata altarului, calugarii gasind-o la iesirea din biserica. Intrand in post si rugaciune, staretul de atunci, Ieroschimonahul Sisoe, a facut priveghere toata noaptea, impreuna cu intreg soborul, pana ce Maica Domnului i-a vorbit din sfanta icoana, avertizand obstea sa mute in vale totul: odoarele si putina avere agonisita. Intrebata fiind Maica Domnului de ce pleaca icoana din schit, s-au auzit vorbe minunate: „Unde pleaca icoana mea, acolo sa mutati schitul, caci austriecii ii vor da foc.”
Nepătată,neântinată,fără prihană,Preacurată Fecioară a lui Dumnezeu,Mireasă nenuntită şi Maică iubitoare de fii,Stăpână,Doamnă şi Împărăteasă,începătura mântuirii neamului omenesc,binevestită de îngerul Gavriil,de la care auzind,,bucură-te”,n-ai fugit de închinare,nici te-ai îndoit precum Sara în cort ci aşa ai zis:,,Iată,roaba Domnului,fie mie după cuvântul tău”,făcându-te astfel,sălaş al Celui neâncăput iar nouă,pildă desăvârşită de ascultare şi smerenie; ceea ce,pe Dumnezeu Cuvântul cu oamenii,prin preaslăvită naşterea ta i-ai unit şi firea cea lepădată a neamului omenesc cu cele cereşti ai împreunat-o,ceea ce ai fost nedespărţită de Fiul tău,însoţindu-L pretutindeni şi cu Patimile Lui dimpreună ai pătimit,care după cinstită Adormirea ta ai fost ridicată cu trupul la cer de către Fiul tău şi stai,pururea,de-a dreapta tronului slavei Sale,îmbrîcată în haină aurie şi prea înfrumuseţată,împărăţind cu Dânsul în veac; Fecioară aleasă de Dumnezeu,mireasă nenuntită şi nestricată,Biserică nefăcută de mâini omeneşti a Împăratului veacurilor,odihna Dumnezeului Celui viu,palat al Preasfântului Duh,mirarea şi slava îngerilor,Stăpâna tuturor făpturilor,Împărăteasa împăraţilor,solitoarea legii,Maică iubitoare de fii,adâncul milelor,picătura care risipeşte mânia lui Dumnezeu,turnul cel neclintit al curăţiei şi fecioriei,îngrozirea şi pieirea demonilor,împrăştierea ereticilor,stea cu totul luminoasă şi mai sfântă decât toţi sfinţii,lauda apostolilor,întărirea cea tare a mucenicilor,povăţuitoarea călugărilor,bucuria preoţilor,înfrânarea postitorilor,curăţirea şi mărirea fecioarelor,veselia cea lină a maicilor,învăţătoarea pruncilor,luminarea şi înţelepciunea creştinilor evlavioşi,ocrotirea săracilor şi a văduvelor,îmbrăcămintea celor goi,sănătate celor bolnavi,izbăvirea celor robiţi şi asupriţi,ajutătoarea celor lipsiţi,mângâierea celor întristaţi şi necăjiţi,odihna celor osteniţi,mergere uşoară călătorilor,celor păcătoşi iertare şi mântuire de la Dumnezeu,celor pe care nu-i mai iubeşte nimeni,iubire cu smerenie,tuturor creştinilor ajutătoare nebiruită şi folositoare,ceea ce eşti singura nădejde a celor fără de nădejde, şi celor biruiţi şi deznădăjduiţi scăpare, nu te scârbi de mine cel păcătos şi întinat,care cu gânduri,cu cuvinte şi cu fapte rele,pe mine netrebnic m-am făcut şi prin lene şi nepăsare,plăcerilor vieţii,cu voie,rob m-am făcut. Ci ca ceea ce eşti Maica bună a Celui Atotbun,cea iubitoare de oameni a Celui Iubitor de oameni,cea milostivă a Celui Preamilostiv,milostiveşte-te spre mine păcătosul şi primeşte rugăciunea mea,ce se aduce ţie din buze necurate. Căci nimeni,dintre cei care aleargă la tine nu pleacă ruşinat ci cerând dar bun primeşte dăruirea,către cererea cea de folos. Strâmtorat şi neliniştit sunt eu,Maică de pedeapsa divină care,cu dreptate,a venit asupra mea şi nu am loc de odihnă trupului şi sufletului deoarece,cu multe fărădelegi am mâniat pe Dumnezeu. La cine,dar,voi alerga în durerea şi deznădejdea mea,dacă nu la tine,Împărăteasă cerească! Cine va primi plânsul şi oftarea mea dacă nu tu,Maică Preacurată,nădejdea şi izbăvitoare creştinilor? La cine voi alerga eu,vinovatul,dacă nu la tine,la care toţi păcătoşii caută nădejde şi scăpare,aşteptând milele tale nespuse şi darurile tale. Ascultă,Maică,oftarea mea şi pleacă urechea ta la rugăciunea mea. La tine cad şi îmi încredinţez sufletul şi trupul Acoperământului tău milostiv,căci tu singură eşti scăparea,speranţa,acoperământul,apărarea şi ajutorul meu.
O,Maică Precistă,ajută-mă pe mine,cel ce sunt stăpânit de patimile trupului şi de durerile inimii,căci numai de la tine şi împreună cu tine fiind,voi avea ajutorul Fiului tău şi Dumnezeului nostru şi voi scăpa de nevoile şi de necazurile mele de acum şi de cele viitoare. Nu mă trece cu vederea pe mine care,cu umilinţă,cad înaintea sfintei tale icoane,celei făcătoare de minuni,ci primeşte ruga mea nevrednică şi o du Fiului tău şi Dumnezeului  nostru,Care s-a născut cu trup din tine,spre mântuirea noastra.
                                 Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Neamt – Lidianca
                                               
                                           
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Neamt dateaza inca din vremea SfantuluiGherman al Constantinopolului. In momentul in care sfantul ajunge in Tara Sfanta, el vede icoana Maicii Domnului de pe stalpul bisericii din Lida – Lodd. Traditia si unele vechi insemnari arata ca aceasta icoana a fost pictata prin minune pe un stalp al bisericii din Lida. Biserica din Lida a fost ridicata in cinstea Maicii Domnului, iar in vreme in care Sfintii Apostoli Petru si Ioan propovaduiau prin aceste parti, ei au rugat-o pe Maica Domnului sa binecuvinteze biserica si sa o sfinteasca prin venirea ei. Maica Domnului i-a trimis inainte, si ajungand ei in biserica au vazut chipul Maicii Domnului nepictat de mana omeneasca. Botezandu-se multi, Maica Domnului s-a veselit cu duhul si a dat icoanei puterea facerii de minuni.
Cu ce cununi de lauda vom incununa pe Maica lui Dumnezeu, Care s-a aratat scaun cerescului Imparat, care se roaga pentru noi catre Milostivul Dumnezeu si ne izbaveste din faradelegile noastre ? Deci catre dansa sa strigam : Bucura-te, Preacurata, ca prin tine a fost cu noi Domnul puterilor, roaga-te cu deadinsul sa se mantuiasca sufletele noastre. Cu ce podoabe de cantari vom lauda pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce s-a invrednicit a fi imparateasa a toate, care s-a aratat mai inalta decat cerurile si mai sfanta decat toti sfintii ? Deci,catre dansa sa strigam : Roaga-te, Preacurata, cu toti sfintii, sa se mantuiasca sufletele noastre.  Cu ce flori duhovnicesti vom incununa pe Maica lui Dumnezeu, care s-a aratat scara cereasca, prin care am aflat lesne suirecatre Dumnezeu ? Deci, toti sa ne adunam si sa o laudam strigand : Bucura-te, Preacurata, prin care am aflat har, bucura-te, ca prin tine s-a dat bucuria, bucura-te nadejdea sufletelor noastre, prin care noi toti ne mantuim.  Cu ce mangaietoare cantari vom incununa pe Maica lui Dumnezeu, pe care o lauda ingerii din ceruri cu cantari, fara incetare strigand : Bucura-te marirea noastra, bucura-te mantuirea pamantenilor, bucura-te ceea ce esti scaun Imparatului nostru ? Deci si noi pacatosii, sa strigam : roaga-te, Preacurata, catre Cel pe care L-ai nascut fara stricaciune, sa mantuiasca sufletele noastre. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Veniti toti pamantenii sa facem praznuire Maicii lui Dumnezeu, cea care ne izbaveste pe noi din mainile diavolului, cel ce uraste binele, precum a izbavit pe femeia care se ruga ei si a inviat-o de si-a spovedit pacatul. Vezi, dar, suflete al meu, pentru ce te lenevesti si nu strigi catre Maica lui Dumnezeu : Doamna atotstapanitoare, ceea ce ai nascut cu nespusa minune pe Domnul cel iubitor de oameni, pe Acela roaga-L sa ne miluiasca pe noi.
O, Preamilostiva Stapana mea, nu ma lepada pe mine, nevrednicul, ci primeste aceasta putina rugaciune a mea, din buzele mele cele intinate si o du Fiului tau si Dumnezeului nostru, Care S-a nascut cu trupul din tine spremantuirea noastra. Care pentru noi pacatosii S-a rastignit si S-a ingropat si a inviat a treia zi. Desi faradelegea mea este mai grea decat toate faradelegile, totusi talharii si desfranatii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemasurata Lui milostivire, i-a primit si i-a miluit, imi dau indraznire, si cu toate ca nu te aveau pe tine mijlocitoare buna, nu le-a inchis usa milostivirii Sale. Cum sa nu ma primeasca dar si pe mine, care nadajduiesc in ajutorul tau ? Milostiveste-te deci si spre mine, Doamna mea, ca poti toate cate le voiesti, iar pe cele ce le ceri de la Fiul tau le si iau fara indoiala, deoarece pe tine te-a facut mijlocitoare crestinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvantam si te preainaltam in vecii vecilor. Amin.
                                Sporirea Mintii – icoana celor ce nu pot invata
                                                 
Icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii a fost descoperita in Rusia, in Catedrala Schimbarea la Fata – Spaso Preobrajensk – din orasul Ribinsk, gubernia Iaroslavului.  Oamenii obisnuiesc sa se roage la aceasta icoana pentru luminarea mintii la scoala, pentru reusita si spor la invatatura si la examene. Parintii care descopera la copiii lor o slabiciune a mintii in deprinderea stiintei de carte si a invataturii incepatoare a credintei alearga la aceasta icoana, pentru a se ruga Preasfintei Nascatoare si dumnezeiescul sau Fiu, Iisus Hristos, pentru inteleptirea, dreapta socotinta si sporirea mintii copiilor lor
O.Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,Fecioară,care ai ascultat de atâtea ori dumnezeieştile învăţături pe care le-a propovăduit Preaiubitul tău Fiu,ajută-i pe toţi părinţii binecredincioşi ca şi pe toţi cei care au grijă de creşterea sufletească şi trupească a copiilor să priceapă cuvintele pline de putere ale Sfintei Scripturi,ca să se poată ruga ţie: Povăţuieşte copiii Preasfântă Fecioară,arătându-te Maică bună a celor ce te cinstesc!
Bucură-te povăţuitorea copiilor noştri. Povăţuieşte copii noştri să împlinească cu smerenie poruncile Domnului.Povăţuieşte copii să asculte sfaturile bune pe care le primesc. Povăţuieşte copiii tămăduindu-le bolile,rănile şi mângâindu-le lor prea multele dureri. Povăţuieşte copiii să Îl iubească pe Hristos,Mântitorul lumii. Povăţuieşte copiii să rămână până la sfârşit în dreapta credinţă. Povăţuieşte copiii să iubească slujbele sfintei noastre biaerici şi să nu se lipsească de dulceaţa lor. Povăţuieşte copiii să citească Sfintele Scripturi şi cărţile folositoare de suflet. Povăţuieşte copiii să stea neclintiţi împotriva învăţăturilor şi faptelor urâte lui Dumnezeu. Povăţuieşte copiii ca prin spovedanie curată să ia dezlegare de păcate. Povăţuieşte copiii să asculte şi să cinstească pe părinţii şi învăţătorii lor trupeşti şi spirituali.
Povăţuieşte copiii să se nevoiască pentru dobândirea mântuirii. Povăţuieşte copiii,PreasfântăFecioară,arătându-te Maică a celor ce te cinstesc Bucură-te Maică,Pururea Fecioară!.
Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, casa pe care Intelepciunea lui Dumnezeu Siesi Si-a zidit-O, datatoarea darurilor duhovnicesti, ceea ce de la cele lumesti la cele dinainte de lume mintea noastra o inalti si pe toti la cunostiinta intelepciunii ii ridici! Primeste aceasta cantare de rugaciune de la noi, nevrednicii robii Tai, care cu credinta si cu smerenie ne inchinam in fata Preacinstitei Tale icoane! Indupleca-L pe Fiul Tau si Dumnezeul nostru sa le dea mai marilor nostri intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata omului, pastorilor intelepciune duhovniceasca, ravna si buna paza a sufletelor noastre, invatatorilor smerita intelepciune, fiilor ascultare si noua tuturor Duhul chibzuintei si al evlaviei, duhul smereniei si al blandetii, duhul curatiei si al adevarului. Si acum, maica prealaudata, da-ne buna sporire a mintii, pe cei aflati in vrajba si in dezbinare impaca-i, uneste-i si pune intre ei o legatura de iubire nedespartita, pe cei rataciti din nesocotinta intoarce-i spre lumina adevarului lui Hristos, povatuieste-i frica de Dumnezeu, infranarea si harnicia, da-le cuvantul intelepciunii si cunostiinte folositoare de suflet celor ce le cer, lumineaza-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita decat Serafimii. Iar noi, vazand faptele minunate si preachibzuita intelepciune a lui Dumnezeu in lume si in viata noastra, sa ne instrainam de desertaciunea pamanteasca si de prisositoarele griji lumesti si sa ne ridicam mintile si inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea si ajutorul Tau, lauda, multumire si inchinare pentru toate sa-i aducem Intreit Slavitului Dumnezeu si Ziditorul tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
                                        Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Manăstirea Durău
                                                    
Parintele Silvestru Ailincai, trecut la cele vesnice in anul 1919, da marturie despre minunile Maicii Domnului prin insasi viata lui. Silvestru a vietuit la manastire vreme de 20 de ani, mai inainte de aceasta el fiind casatorit. Parintele avea mare evlavie catre Maica Domnului. La icoana ei se ruga mereu, zicand: „Maica Domnului, ajuta-mi mie, pacatosului. Maica Domnului, da-mi sfarsitul cel bun! Apoi saruta icoana si se ducea la ascultare cu ochii in lacrimi.”
De la o vreme, parintele Silvestru surzise de tot, caci avea peste 90 de ani. La biserica insa nu lipsea si nu
intarzia niciodata.Intr-o zi, l-au intrebat parintii:
– Cum te scoli noaptea, la Utrenie, parinte Silvestru, daca nu auzi clopotul?
– Are Maica Domnului mila de mine, pacatosul. Cand ma culc zic: „Maica Domnului, scoala-ma la sfanta rugaciune!” Iar la miezul
In toamna anului 1919, pe cand erau cu totii la Utrenie si se canta „Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii”, parintele Silvestru facea metanii, dupa obicei, la icoana Maicii Domnului. Apoi, el a ramas in genunchi, cu fruntea la pamant. Parintii credeau ca l-a furat somnul. La sfarsitul slujbei, l-au desteptat, zicand:
– Scoala, parinte Silvestru, ca s-a terminat Utrenia! Dar, o, slavita minune! Parintele Silvestru isi daduse duhul inaintea icoanei Preasfintei Fecioare!
noptii, cand toaca de Utrenie, cineva ma atinge putin si indata ma scol.
Pe Imparateasa cerului si a pamantului, care a nascut neispitita de nunta pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, si pe care o lauda ostile ingeresti, laudati-o si preainaltati-o intru toti vecii
Isaia, de demult, dantuind a strigat : iata Fecioara in pantece va lua si va naste Fiu. Pentru aceasta strigam tie : bucura-te ceea ce ai purtat in pantecele tau pe Cel mai inainte de toti vecii, pe Acela roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre. Daniil proorocul de demult a inchipuit nasterea ta Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, ca ai purtat in pantecele tau pe Facatorul cerului si al pamantului, pe Care nascandu-L ai ramas nestricata, pe tine te preainaltam intru toti vecii.  Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Pe Dumnezeu Cuvantul Cel din Dumnezeu, Care S-a pogorat in pantecele tau prin umbrirea Sfantului Duh, L-ai nascut fara de stricaciune, pe tine te preainaltam intru toti vecii.  Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.
Pe tine, 
Maica lui Dumnezeu, folositoare te-am castigat, ajutatoare te avem in primejdiile noastre pe tine, si mantuire desavarsita sufletelor, pe tine te preainaltam intru toti vecii
Pe ai tăi cântăreţi,Născatoare de Dumnezeu,ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat,care s-au împreunat,ceată duhovnicească,întăreşte-i şi cu dumnezeiască puterea ta,cununilor maririi,învrednicindu-i.
                            Icoana Maicii Domnului – Mănăstirea Pasărea, jud. Ilfov
                                 
Se spune că preotul slujitor de la Mănăstirea Pasărea ar fi primit de trei ori, în vis, îndemnul de a merge într-un loc anume pentru a lua icoana şi a o aduce în mănăstire. În prezent, icoana este aşezată la loc de cinste în biserica mare, fiind vizitată de mii de credincioşi.
Care, pentru noi,păcătoşii S-a răstignit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi. Deşi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile,totuşi,tâlharii şi desfrânaţii pe care,Iubitorul de oameni,pentru nemăsurata Sa milostivire,i-a primit şi i-a miluit,îmi dau îndrăznire. Şi cu toate că nu te aveau pe tine,mijlocitoare bună,nu le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum dar să nu mă primească şi pe mine,care bnădăjduiesc în ajutorul tău? Milostiveşte-te,deci,spre mine,Doamne mea,căci poţi toate câte le voieşti iar pe cele care le ceri de la Fiul tău le şi iau,fără îndoială,deoarece,pe tine te-a făcut mamă şi mijlocitoare creştinilor. Înaintea ta recunosc şi ţie îţi mărturisesc toate păcatele mele,fără să ascund ceva şi tot aşa voi face şi înaintea preotului duhovnic,atunci când,degrab voi păşi la sfânta Taină a Spovedaniei. Sunt conştient că aceste păcate le fac cu neruşinare în toată vremea şi în tot ceasul şi astfel,mereu Îl mâhnesc şi Îl supăr pe Domnul meu. Şi ca un mincinos şi ca un prefăcut ce sunt,deşi,de nenumărate ori,de teama pedepsei,mă căiasc de păcatele mele şi mă spovedesc,totuşi,de fiecare dată mă întorc,precum câinele la vărsătura sa şi le repet,iar şi iar,cu neruşinare şi inconştienţă. Deşi urăsc faptele mele cele rele,nu ştiu cum se face că,stăpânit fiind eu de moda lumii şi de plăcerile trupului ajung ca,iarăşi,să iubesc ceea ce urăsc iar pe cele bune le calc în picioare. Miluieşte-mă dar,cea fără de prihană şi nu mă lăsa să ajung păpuşe şi bucurie dracilor. Izbăveşte-mă de tirania lor cea amară,întoarce-mă şi întăreşte-mă,aşa încât,să nu fac voia mea,căci nu este bună ci doar voia Fiului tău,în toate zilele şi în tot restul vieţii mele. Pe acela,roagă-l,să mă izbăvească de faptele mele cele rele şi de veşnica muncă,căci mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului.
Goneşte de la mine păcătosul şi nevrednicul robul tău(N),trândăvirea,uitarea,necunoştinţa,orgoliul şi toate gândurile cele urâte şi hulitoare,alungă de a ticăloasa mea inimă,din sufletul meu cel întinat şi din mintea mea cea întunecată,stinge văpaia patimilor mele şi mă miluieşte şi îmi ajută că neputincios şi ticălos sunt eu. Miluieşte-mă în ceasurile de dimineaţă de peste zi şi de seară,când călătoresc,când lucrez,când priveghez,când dorm,noaptea şi luminează-mi mintea şi mă povăţuieşte şi mă acoperă în tot locul şi în toată vremea de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi de toată întâmplarea cea rea. Izbăveţte-mă,Stăpână şi de toate întâmplările aducătoare de moarte,de moartea cea năpraznică,ca să nu se bucure de mine vrăjmaşul meu şi mă învredniceşte,prin mijlocirea ta,să dobândesc iertare de greşelile mele cele multe şi să mă împărtăţesc,fără de osândă,cu preacuratele,înfricoşătoarele şi de viaţă făcătoarele Taine ale Fiului tău şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
              Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Pissiota, jud. Prahova
                                               https://i1.wp.com/www.emediabacau.ro/wp-content/uploads/2010/05/Icoana-Maicii-Domnului-cu-Pruncul-M%C4%83n%C4%83stirea-Pissiota-jud.-Prahova.jpg
Icoana, zugrăvită pe lemn de stejar, a fost pictată de portretistul Eustaţiu Stoienescu, în prima jumătate a secolului trecut. Chiar dacă maniera de realizare nu este cea clasică, bizantină, ea impresionează atât prin puterea harului ei, cât şi prin senzaţia că ochii Maicii Domnului te urmăresc, indiferent de unde ai privi icoana.
Şi fii lângă mine,pururea,ca o milostivă,milosârdă şi iubitoare de bine. Întru această viaţă de acum,caldă folositoare şi ajutătoare,năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăinţă îndreptându-mă. Şi în vremea sfârşitului meu ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli,departe de acesta izgonindu-le.Fii mie Povăţuitoare,să-mi deschizi dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa raiului şi de frumuseţile lui cele nespuse,de strălucirea Treimii Cele cu trei străluciri şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti.Cărei slave şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi ssfinţii,că toate le poţi,ca Maica Împăratului Celui Atotputernic. Şi în ziua Înfricoşatei Judecăţi,de munca cea veşnică izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău moştean pe mine arătându-mă.Pe care să o şi dobândesc,Stăpâna mea prin mijlocirea şi sprijinul tău. Aşa,întrutot milostivă Stăpână,Fecioară,de Dumnezeu Născătoare,auzimă pe mine cel ce mă rog ţie nu numai pentru mine ci şi pentru toţi cei din neamul meu şi pentru tot poporul cel drept credincios şi pentru întreaga zidire.
Pe Fiul tău roagă-l,să păzească toate oraşele şi satele şi tot poporul binecredincios,care cheamă numele tău cel sfânt,de toate nenorocirile,de boală,de cutremur,de potop de foc,de sabie,de robie,de venirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi,de secetă,de foamete,de dureri,de suferinţă,de toată nenorocirea şi neorânduiala. Ca să nu fie împuţinaţi robii tăi nici cu îngrozire nici cu moarte,nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu, ci îi păzeşte şi îi mântuieşte cu mila ta,Doamnă,care te rogi pentru noi şi pentru buna întocmire a văzduhului,spre vremi aducătoare de roadele cele spre folos,pe care nouă le dăruieşti. Uşurează,ridică şi izbăveşte de toate nevoile pe cei ce sunt în primejdii. Distruge cu puterea ta,toată lucrarea celui viclean şi ne dezleagă pe noi din cursele,legăturile ,vrăjile şi fermecătoriile lui. Iar pe Stăpânul roagă-l, să ne încingă cu putere de sus ca să ne putem apăra de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ce se oţtesc asupra noastră. Miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale,Maică,pe Preafericitul părintele nostru(N) Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi pe toţi ortodocşii arhierei,preoţi ,diaconi şi pe tot clerul bisericesc,pe casnicii mei (N) pe toţi cei din familia mea şi din neamul meu şi pe toţi creştinii dreptcredincioşi care cinstesc numele tău şi se închină icoanei tale. Încă mă rog pentru cei adormiţi întru nădejdea învierii din neamul meu, pentru robii lui Dumnezeu(N),pentru ca Domnul să le ierte lor toate păcatele lor şi să dăruiască odihnă sufletelor lor . Că tu eşti Doamnă mărirea cetelor îngereşti şi ajutătoarea pământenilor,nădejdea şi folositoarea tuturor celor ce aleargă la tine şi cer ajutorul tău cel sfânt. Pentru aceea şi pe icoană văzând chipul tău cel întru totul cinstit şi pe Atotţiitorul cu braţele tale ţinând,ne bucurăm noi,păcătoşii şi cu umilinţă căzând,pe Acesta,cu dragoste şi cu frică,Îl sărutăm zicând: Doamne Iisuse Hristoase,să nu intri
                        Icoana Maicii Domnului – Biserica Madona Dudu, jud. Dolj
                                                   
 Se spune că, pe la sfârşitul Evului Mediu, un negustor a găsit icoana într-un dud. Când a încercat să o vândă, aceasta a dispărut. Negustorul a găsit-o în acelaşi loc şi a vrut s-o dăruiască, dar a dispărut iar. Găsind- o a treia oară, a hotărât să ridice biserica. Un grup format din 45 de cercetători de la Institutul Oxford a venit, în 2004, special la Craiova, pentru a analiza câmpurile energetice emanate de icoana făcătoare de minuni de la Catedralaâ Episcopală Madona Dudu\’. A fost uimitor ceea ce s-a întâmplat. Aparatele au luat-o razna pur şi simplu. Reactţia specialiştilor a fost ceva de genul: „Este aproape vie.” Aşa ceva nu văzuseră niciunde în lume şi fuseseră în foarte multe locuri sfinte, a declarat la vremea respectivă preotul Petre Mocanu.
la judecată cu mine păcătosul robul tău(N) căci îmi cunosc păcatele ce mă osândesc şi pe Tine Te chem,cu mijlocirile celei ce Te-a născut,miluieşte-mă pe mine nevrednicul ca pe tâlarul,ca pe vameşul şi pe desfrânata,Iubitorule de oameni,că n-ai venit să-i mântuieşti pe cei drepţi ci mai vârtos,pe cei păcătoşi. Primeşte,dar,Milostive Doamne,pe Născătoare de Dumnezeu care se roagă pentru noi,pe care o laudă îngerii în cer iar noi pe pământ,cu buze de tină grăim către dânsa: Bucură-te minunea cea de îngeri mult lăudatâ,Maica Făcătorului tuturor!
Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii întru cântări cinstind-o să o mărim. Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu,Mântuitorul meu; că a căutat spre smerenia roabei Sale,că iată,de acum,mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi Sfânt numele Lui şi mila Lui în neam şi în neam. Făcut-a tărie cu braţul Său Domnul,risipit-a pe cei mândri cu cugetul inimii lor. Pogorât-a pe cei puternici de pe scaune şi a ridicat pe cei smeriţi,pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi. Luat-a pe Israel,sluga Sa să pomenească mila precum a grăit către părinţii noştri,lui Avraam şi seminţiei lui până în veac! …Cuvine-se cu adevărat..Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru..(de trei ori) Închinaţi-vă aţternutului picioarelor Lui că Sfânt este! (o metanie).
Cred şi mărturisesc,Maică Preacurată că tu eşti,cu adevărat,Născătoare de Dumnezeu,Maica Domnului şi Maica noastră a pământenilor,cea mai puternică mijlocitoare între om şi Fiul lui Dumnezeu,care stai de a dreapta tronului slavei Sale şi neâncetat te rogi pentru mântuirea sufletelor noastre. Cei rătăciţi şi fără de lege grăiesc cuvinte de hulă împotriva ta şi nu te cinstesc ca pe Maica lui Dumnezeu. Nemernici şi străini faţă de credinţa creştinească sunt cei ce nu se închină chipului tău cel întrutot sfânt,caci tu Stăpânâ,ca Maica Unuia din Sf.Treime,ai trimis darul facerii de minuni asupra sfintei tale icoane care revarsă izvoare de binefacere şi tămăduiri asupra celor ce,cu credinţă,îngenunchează înaintea ei şicheamă,cu stăruinţă numele tău.
                          Icoana Maicii Domnului – Biserica Letca Nouă, jud. Giurgiu
Cu o vechime de peste două secole, icoana a început să lăcrimeze în urmă cu câţiva ani. Mai întâi au curs bobiţe de mir din ochiul stâng al Maicii Domnului, apoi, timp de câteva zile la rând, au curs şuvoaie de mir din ambii ochi.
Ascultaţi aceste cuvinte toate neamurile auziţi-le toţi cei ce doriţi să intraţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Rugaţi-vă cu osârdie Pururea Fecioarei Maria,purtaţi în inimă preasfântul ei nume şi veţi .dobândi nesfârşită pace şi bucurie spere arvuna vieţii veşnice. Căci ea este singura noastră mamă adevărată,grabnic ajutătoare şi mijlocitoare pentru noi,la Fiul său. Ascultaţi oamenilor şi ia aminte pământule căci,precum pruncul nu poste trăi fără hrănitoarea lui,tot aşa şi noi,creştinii,fără Maica noastră cerească nu putem primi mântuire sufletelor noastre. Veniţi dar,toţi creştinii binecredincioşi,să ne bucurăm de Doamna noastră şi să i ne închinăm şi s-o lăudăm în psalmi şi în cântări duhovniceşti. Închinaţi-vă ei toţi locuitorii cerului,îngeri,arhangheli şi toate puterile cereşti. Închinaţi-vă ei şi măriţi-o pe ea toţi cei de pe pământ. Întâmpinaţi-o cu strigăte de bucurie şi cântaţi-i cântările Sionului.
Laudă,suflete al meu pe Doamna,Pururea Fecioara Maria,laud-o neâncetat,până când locuieşti în trupul acesta muritor căci prin ea vei dobândi nemurirea cea fericită. Slavă,laudă şi cinste Împărătesei cerului care ne va duce pe noi,împreună cu ea în Împărăţia Fiului său. Toată suflarea să laude pe Domnul şi pe Maica Sa,cea plină de har,Pururea Fecioara Maria. Dar ce limbă omenească te poate lăuda pe tine după vrednicie,ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii? Cum voi putea eu,ca din buze necurate,să-ţi aduc cântare de laudă ţie,ceea ce esti mai desfîtată decât cerurile? Ştiu doar că,atât cât trăiesc şi văd nesfârşita ta iubire pentru noi fiii tăi,râvnesc să-ţi mulţumesc,să te laud neâncetat şi să strig ţie,cu glas fără de tăcere:
Bucură-te bunăvoinţa Tatălui,Celui mai înainte de veci. Bucură-te taina ce s-a prezis de profeţi în mai multe chipuri. Bucură-te scară cerească văzută de Iacob pe care s-a pogorât la noi Domnul şi care ne urci pe noi la cer. Bucură-te rugul cel nears văzut de primitorul Legii,Moise- Bucură-te soarele locuirii lui Hristos mai înainte văzut de psalmistul David. Bucură-te uşă pecetluită şi neumblată mai înainte văzută de Iezechiel. Bucură-te plinirea vestirii profeţilor. Bucură-.te căci din poruncă cerească ai fost zămislită. Bucură-te cea aleasă de Dumnezeu dintre toate neamurile. Bucură-te căci arhanghelul Gavriil ţie binevestindu-ţi naşterea minunată şi zicând: ,,Bucură-te cea plină de har,Domnul este cu tine!”. Bucură-te roaba Domnului cea credincioasă. Bucură-te ascultătoarea şi împlinitoarea poruncilor divine. Bucură-te Mireasă nenuntită a lui Dumnezeu. Bucură-te ceea ce ai purtat în pântece pe cel neâncăput. Bucură-te ceea ce ai născut cu trup pe Hristos Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru. Bucură-te Maica lui Dumnezeu ceea ce eşti preacinstită şi de Dumnezeu Născătoare numită. Bucură-te sfântă masă ce porţi pâinea vieţii. Bucură-te încăperea preacurată a lui Dumnezeu Fiul şi sălaş al Duhului Sfânt. Bucură-te ceea ce înainte de naştere,întru naştere iarăşi Fecioară ai rămas. Bucură-te Pururea Fecioră că de toate neamurile eştiîn veci mărită.Bucură-te mărirea şi mirarea neâncetată a cetelor îngereşti.
                   Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Biserica Zlătari, Bucureşti
                                                
A fost adusa in 1987 de catre preotii stramutati aici de la biserica Bradului care urma sa fie demolata. Este îmbrăcată în foiţă de argint, lucrată manual, şi datează din 1826. E renumită pentru ajutorul dat împotriva farmecelor, a vrăjilor şi a blestemelor
Sa Se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii si zic cu veselie : Bucura-te prea cinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, care izgonesti pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe Tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot pizmasul. O ,Preacinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, ajuta-mi cu Sfanta Doamna Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu si cu toti sfintii in veci..
Bucura-te ceea ce esti plina de bucurie, Marie, Domnul este cu tine, a strigat Aglaida si a izgonit pe diavolul, care-i facea suparare in tot ceasul.
Cu deadinsul strig catre tine, Maica lui Dumnezeu, sa ma miluiesti si sa ma acoperi sub acoperamantul tau, cand va sedea Fiul tau pe scaunul cel infricosator.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Cu cantari intreite strigam tie : Bucura-te ceea ce ai nascut Lumina lumii, bucura-te ceea ce ne mantuiesti de primejdiile noastre; bucura-te Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cum te vom lauda, Maica lui Dumnezeu si cu ce buze te vom saruta, sau cu ce ochi vom cauta la chipul tau cel zugravit, fiind impilati cu necurateniile noastre, ci numai strigam tie : Miluieste-ne, Maica milostivirii. 
 

                                             Icoana Maicii Domnului cu trei maini
Panaghia Tricherousa este o icoana de iconostas, foarte veche, cunoscuta ca „Icoana Maicii Domnului cu trei maini”. Icoana se afla in prezent la Manastirea Hilandar din Muntele Athos. Cei ce nu cunosc istoria acestei icoane inclina sa creada, in mod gresit, ca cele trei maini reprezentate sunt ale Maicii Domnului. Insa nu este asa. Initial era o icoana realizata intru totul dupa canoanele iconografice, asemanatoare cu Maica Domnului Hodogitria – „Aratatoarea caii”. Potrivit traditiei, aceasta icoana a Maicii Domnului era zestrea de familie a Sfantului Ioan Damaschin si o avea in casa lui din Damasc, chiar cand fusese intaiul sfetnic al stapanitorului saracinilor, califul musulman Ualid (705-715).
Dupa ce Sfantul Ioan Damaschin a tinut cuvantarile pentru apararea icoanelor, iconoclastii i-au taiat mana dreapta. Atunci Sfantul Ioan, tinand mana sa taiata, a cazut inaintea acestei icoane a Maicii Domnului, cerand sa-l vindece, si Maica Domnului intr-adevar a vindecat mana Sfantului, care s-a alipit in chip minunat la locul ei.
Drept multumire si recunostinta nemarginita, Sfantul Ioan a adaugat la icoana Maicii Domnului o mana din argint, in partea de jos, astfel incat da impresia ca Maica Domnului are o a treia mana. De atunci in aceasta icoana purtand numele „Cu trei maini” (sl.:Troerucica; gr.: Tricherousa), sub mainile Maicii Domnului, este reprezentata si mana Sfantului Ioan Damaschin.
Bucură-te începutul minunilor lui Hristos. Bucură-te ceea ce ai răbdat ocara şi clevetirile asupra Fiului tău şi cu Patimile lui dimpreună ai pătimit. Bucură-te cununa cea cinstită a Apostolilor. Bucură-te ceea ce,de la pământ la cer ai fost ridicată cu trupul de către Fiul tău. Bucură-te Împărăteasa cerului şi a pământului care şezi de a dreapta Fiului tău şi Dumnezeu şi neâncetat mijloceşti pentru noi . Bucură-te sfănta sfintelor cea mult cântată. Bucură-te că eşti înconjurată şi fericită de toţi locuitorii cerului. Bucură-te ceea ce esti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită,fără de asemănare decât serafimii. Bucură-te Stăpâna îngerilor şi a arhangelilor. Bucură-te că porunceşti îngerilor să ne păzească pe noi . Bucură-te ceea ce ne ocroteşti,cu darul Fiului tău. Bucură-te ceea ce eşti plină de har,Domnul este cu tine!. Bucură-te Împărăteasa creştinilor şi ajutătoare pentru dobândirea Împărăţiei cereşti.Bucură-te chezăşia noastră către Dumnezeu spre mântuire. Bucură-te Maica vieţii şi după Dumnezeu,nădejdea vieţii noastre celei veşnice.Bucură-te ceea ce ,pe noi pe toţi,ne-ai luat de fii lângă Crucea Fiului tău. Bucură-te Potir ce cu Hristos ne împărtăşeşti. Bucură-te ceea ce,pururea,ne arăţi dragostea ta cea de mama. Bucură-te ceea ce duci rugăciunile credincioşilor Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Bucură-te cea mai puternică mijlocitoare între om şi Dumnezeu Fiul. Bucură-te ceea ce pregăteşti îmbelşugare celor ce se roagă. Bucură-te apărătoarea neamului creştinesc de la Dumnezeu dăruită nouă. Bucură-te grabnică izbăvitoare de pedepsele divine care,cu dreptate,vin asupra noastră. Bucură-te împăcarea preaminunată a oamenilor cu Dumnezeu,. Bucură-te ceea ce deschizi neamului creştinesc,uşile raiului. Bucură-te corabia şi limanul celor ce vor să se mântuiască. Bucură-te bunăvoinţa lui Dumnezeu către noi,păcătoşii. Bucură-te cheia Împărăţiei lui Hristos. Bucură-te pământul făgăduinţei din care izvorăsc toate bunătăţile cereşti şi pământeşti. Bucură-te acoperământul lumii cel mai lat decât norii. Bucură-te pahar cu care primesc bucuria şi mântuirea. Bucură-te că pe trăitorii Sf,Liturghii,de iad îi izbăveşti. Bucură-te ceea ce ai făgăduit a păzi şi a mântui pe toţi cei ce te cheamă pe tine din toată inima.
                                               Icoana Maicii Domnului Axion Estin
                                
Icoana Maicii Domnului Axion Estin se afla in Biserica Protaton, Kareias. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” se afla in Chilia Adormirea MaiciiDomnului, asezata langa Schitul Sfantul Andrei. Pana spre sfarsitul secolului al X-lea, aceasta era asezata intr-o chilie, numita astazi, Axion Estin. Pe langa lucrarea acesteia intr-un deosebit si duhovnicesc stil, icoana este minunata prin descoperirea rugaciunii „Cuvine-se cu adevarat.” In anul 980, un ucenic se ruga in fata icoanei cu rugaciunea „Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeute marim.” Ucenicul se afla singur in chilie, batranul sau fiind plecat la o priveghere in Biserica Protaton.
In acel moment apare Sfantul Arhanghel Gavriil, in chipul unui calugar pelerin. Ucenicul il pofteste in chilie si incep amandoi sa savarseasca randuiala Utreniei. Ajungand la cantarea a noua a Canoanelor, ucenicul cand simplu „Ceea ce esti mai cinstita”, cantare pastrata de la Sfantul Cosma Melodul. Calugarul a cantat astfel cantarea: „Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru”, la care a adauge rugaciunea pe care deja o stia si ucenicul „Ceea ce esti mai cinstita”. Placandu-i mult, ucenicul l-a rugat pe calugar sa i-o scrie si lui, spre a o invata. Calugarul inger a scris-o cu degetul, in intregime, pe o lespede de piatra, apoi s-a facut nevazut.
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si 
Maica Dumnezeului nostru.  Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul L-ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.
Bucură-te ceea ce,nici pe mine,păcătosul nu mă laşi fără ajutorul şi apărarea ta. Bucură-te Preabinecuvântată din neam în neam căci Domnul este cu tine şi prin tine cu noi. Bucură-te ceea ce esşti mai cinstită decât toţi sfinţii. Bucură-te stâlpul neclintit al Bisericii lui Hristos. Bucură-te Sfânt Chivot,lăcaş al sfintelor taine. Bucură-te păstrarea dreptei credinţe şi învăţarea dogmelor celor ortodoxe. Bucură-te păzitoarea cea neclintită a Ortodoxiei. Bucură-te spaima cea grozavă şi căderea demonilor. Bucură-te împrăştierea ereticilor. Bucură-te ceea ce biruieşti pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Bucură-te ceea ce grabnic goneşti pe vrăjmaşii cei răi care năvălesc,fără de veste asupra noastră. Bucură-te cea prin care piere blestemul. Bucură-te cea prin care răsare bucuria. Bucură-te turnul curăţiei şi al fecioriei. Bucură-te împodobitoarea cea bună şi chezăşia mireslor. Bucură-te desăvârşirea cea mult dorită a căsniciilor celor bune. Bucură-te tare apărătoare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu de păcatele lor. Bucură-te puternică deşteptare a conştinţelor celor adormite. Bucură-te îndreptarea oamenilor. Bucură-te baie care speli cugetul nostru. Bucură-te ceea ce cu curăţia ta ne curăţeşti pe noi ce intinăciunea păcatelor. Bucură-te iertarea multor greşiţi. Bucură-te ceea ce restabileşti grabnic,în har,pe toţi cei căzuţi. Bucură-te bucuria cea fără de veste a păcătoşilor. Bucură-te ceea ce dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi. Bucură-te tare ajutătoare a celor ce luptă cu curaj împotriva patimilor şi curselor diavoleşti. Bucură-te că asculţi,cu bunăvoinţă rugăciunile noastre. Bucură-te că grabnic împlineşti toate cererile noastre cele bune. Bucură-te ceea ce reverşi asupra noastră izvoare de binefaceri şi mângâieri prin icoanele tale făcătoare de minuni. Bucură-te ceea ce ajuţi,grabnic,pe cei ce se închină icoanei tale şi te cheamă pe tine în ajutor. Bucură-te ceea ce pe cei ce aleargă la tine îi izbăveşti de porop,de foc, de sabie,de toate bolile şi rănile aducătoare de moarte şi de tot răul şi primejdia. Bucură-te vindecarea bolilor şi neputinţelor noastre. Bucură-te ceea ce iei în mâinile tale pe cei părăsiţi de doctori. Bucură-te lecuitoarea bolilor pe care nu le poate vindeca medicina. Bucură-te că şi cancerului,SIDA şi bolilor cardiovasculare şi pneumoniei atipice eşti minunată nimicitoare.Bucură-te că vindeci toate bolile oamenilor.Bucura-te Imparateasa tuturor,care vindeci,cu har,bolile si neputintele noastre.
 
                        Maica Domnului „Oikonomissa” – Manastirea Marea Lavra

                                  Marea Lavra - icoana Maicii Domnului Oikonomissa - Econoama
Aceasta icoana a fost pictata spre a aminti de intemeierea Manastirii Marea Lavra. Ctitorul acesteia, Sfantul Atanasie Athonitul, a primit de la Maica Domnului fagaduinta de a purta de grija manastirii pentru totdeauna, niciodata lipsindu-i cele materiale sau duhovnicesti. Numele dat cu aceasta ocazie Maicii Domnului, si anume “Oikonomissa”, adica „Ocrotitoarea”, a ramas pana in zilele noastre. Purtatoarea de grija – “oikonomissa” – nu si-a incalcat niciodata fagaduinta data.
Bucură-te a tuturor celor bolnavi,grabnică vindecătoare prin credinţă. Bucură-te izbăvirea durerilor şi chinurilor trupeşti. Bucură-te nădejdea celor deznădăjduiţi. Bucură-te mângâierea celor întristaţi şi necăjiţi. Bucură-te bucuria noastră,izbăveşte-ne pe noi de tot răul şi potoleşte întristările noastre.  Bucură-te ceea ce ne chemi pe noi la înfrânarea de la beţie,fumat,droguri şi alte vicii pierzătoare de suflet. Bucură-te arma dreptăţii împotriva ispitelor mari. Bucură-te scut de îngrădire împotriva demonilor şi tâlharilor. Bucură-te că izgoneşti din sufletele noastre patimile şi poftele cele rele şi spurcate. Bucură-te învingătoare a farmecelor vrăjitoreşti.Bucura-te izgonitoarea demonilor. Bucură-te ceea ce ne opreşti pe noi de la deprinderile şi faptele cele rele. Bucură-te ceea ce ne înveţi să nu preţuim bunătăţile acestei lumi deşarte şi trecătoare. Bucură-te ceea ce alungi neâncetata îngrijire de multe,neliniştile şi întunericul din sufletele noastre Bucură-te că prin Acoperământul tău ne izbăvim de deşertăciunea acestei lumi mult răzvrătite. Bucură-te că din clevetire,osândire,întristare şi ocară ne scoţi pe noi. Bucură-te că ridici mintea noastră din lumea cea deşartă,la cele mai presus de lume. Bucură-te Stăpână,Potir nesecat ce ne astâmperi setea duhovnicească. Bucură-te nădejdea cea tare şi ocrotitoarea creştinilor. Bucură-te hrana,învăţarea şi păzitoarea pruncilor. Bucură-te povăţuitoarea tinerilor. Bucură-te ceea ce dai înţelegere copiilor celor grei la învăţătură. Bucură-te liniştea netulburată a bătrânilor evlavioşi. Bucură-te podoaba şi tăria ocârmuitorilor. Bucură-te înfrumuseţarea arhiereilor şi podoaba preoţilor. Bucură-te veselia tainică a fecioarelor şi văduvelor care trăiesc în curăţie. Bucură-te veselia cea lină a maicilor. Bucură-te convorbirea cea de a pururea cu cei ce postesc şi se roagă în tăcere. Bucură-te binecuvântarea caselor şi familiilor evlavioase, Bucură-te ceea ce dai înţelegere şi luminare celor întunecaţi la minte. Bucură-te ceea ce ogoarele şi ţarinile noastre le ocroteşti de secetă,inundaţii,mană şi alte calamităţi.Bucura-te ca tu blagoslovesti si sporesti granele si culturile noastre.Bucura-te ceea ce ne hranesti cu painea vietii. Bucură-te ceea ce te înduri de cei dispreţuiţi şi lepădaţi. Bucură-te grabnică ajutătoare a celor osteniţi de neputinţe.,suferinţă,eşecuri şi întristări. Bucură-te ceea ce ne păzeşti de molime,de primejdii şi de moartea cea năpraznică,cea fără de pocăinţă.de lumânare şi de Sf.Împărtăşanie. Bucură-te ceea ce ne izbăveşti de revărsarea apelor şi de înec. Bucură-te ceea ce abaţi de la capul nostru loviturile fulgerelor şi ale trăsnetelor. Bucură-te grabnică ajutătoare a celor ce sunt în primejdii. Bucură-te ajutătoarea neostenită a celor ce suferă în spitaleîn legături sau în temniţă-. Bucură-te ceea ce ne aperi pe noi de năvălirea celor de alt neam şi de tâlharii şi ucigaşii tăinuiţi. Bucură-te că ne izbăveşti pe noi de vrăjmaşii cei de o credinţă cu noi şi de vrăjmăşia casnică. Bucură-te împăcarea celor învrăjbiţi. Bucură-te că preschimbi întristarea noastră în bucurie. Bucură-te,bucuria noastră,acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ. Bucură-te Apărătoare noastră în viaţa aceasta şi după moartea noastră. Bucură-te ceea ce ne izbăveşti pe noi,cu mână tare din urgia morţii. Bucură-te ceea ce rânduieşti sfârşit dulce şi plecare cu pace din lumea acesta a celor ce şi-au pus nădejdea în tine. Bucură-te Portăriţă bună care deschizi credincioşilor uşile raiului.Bucură-te izbăvitoare,care pe noi din chinuri,din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.Bucura-te ceea ce esti plina de har,Domnul este cu tine! Da-ne si noua,nevrednicilor roua harului tau si aratata fa,milostivirea ta.

  Fecioara Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce ai nascut pre Dumnezeu Cuvantul cu trup, stiu cu adevarat, stiu ca nu se cuvine, nici se cade, ca eu cel atat de desfranat cu ochi spurcati sa vad Icoana ta a celei Prea Curate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai si trupul si sufletul curat si nespurcat, si sa o sarut cu buze necurate si intinate, sau sa ma rog, ca cu dreptate este ca de mine cel desfranat sa se ingretoseze si sa ma urasca curatia ta; dar fiindca Dumnezeu pre care l-ai nascut s-a facut om ca sa cheme pre cei pacatosi la pocainta, pentru aceasta indraznind si eu sa ma apropii de tine cu lacrimi rugandu-ma: primeste aceasta marturisire a gresalelor mele celor multe si grele si o du unuia nascut Fiului tau si Dumnezeu, rugandu-te lui ca sa fie milostiv ticalosului meu suflet, ca de multimea fardelegilor mele sunt oprit a cauta la dansul si a cere iertare.
Pentru aceasta pre tine te pun inainte solitoare si mijlocitoare. Ca multe si mari daruri dobandind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu si uitandu-le pre toate, si nemultumitor aratandu-ma ticalosul, cu cuviinta m-am alaturat cu dobitoacele cele fara de minte si m-am asemanat lor. Aflandu-ma sarac de fapte bune, bogat de patimi, plin de rusine, lipsit de Dumnezeiasca indrazneala, osandit de Dumnezeu, facandu-ma de plangere Ingerilor, de ras dracilor, si de uraciune oamenilor, mustrat de stiinta, rusinat de lucrurile mele cele rele, si mai inainte de moarte fiind mort, si mai inainte de Judecata de sine-mi osandit, si mai inainte de munca cea fara de sfarsit de deznadajduire muncit, pentru aceea dar numai la a ta sprijineala alerg, Stapana de Dumnezeu Nascatoare, cel ce sunt dator cu nenumarati talanti. Cela ce intru dezmierdari cu curvele am cheltuit avutia cea pamanteasca, cela ce am curvit mai mult decat curva, cela ce am facut mai mult decat Manasi, cela ce m-am facut nemilostiv mai mult decat bogatul, cela ce sunt sluga lacoma, vas al gandurilor celor rele, visterie a cuvintelor celor urate si spurcate, strein de toata fapta cea buna.
Miluieste-ma pre mine cel smerit, milostiveste-te spre mine cel neputincios, mare indrazneala ai la cela ce s-a nascut din tine, nimenea nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu, ca toate le poti ca ceea ce esti mai presus de toate zidirile si nimic nu este tie cu neputinta, numai de vei voi. Deci nu trece cu vederea lacrimile mele, nu te intoarce de catre suspinul meu, nu lepada durerea inimii mele, nu rusina nadejdea mea cea catre tine, ci cu rugaciunile tale cele de Maica silind pre cea nesilita milostivire a Fiului tau celui bun si Dumnezeu, invredniceste-ma pre mine ticalosul si nevrednicul robul tau sa-mi iau frumusetea mea cea dintai si dintru inceputuri, si sa lepad grozavia patimilor, sa ma slobozesc de pacat si sa ma robesc de dreptate, sa ma dezbrac de spurcaciunea dulcetii celei trupesti si sa ma imbrac intru sfintenia curateniei celei sufletesti, sa mor lumii si sa viez faptei celei bune.
Calatorind eu, impreuna calatoreste cu mine, pribegind, intareste-ma; necajindu-ma, mangaie-ma; imputinandu-ma la suflet imbarbateaza-ma, bolnavindu-ma vindecare imi daruieste, nedreptatindu-ma izbaveste-ma, napastuindu-ma indrepteaza-ma, spre moarte primejduindu-ma degrab apucand scoate-ma, vrajmasilor celor nevazuti in toate zilele infricosat ma arata, ca sa cunoasca toti cei ce cu nedreptate ma tiranisesc al cui rob sunt eu. Asa buna Stapana de Dumnezeu Nascatoare, asculta ticaloasa mea rugaciune, si nu ma rusina de nadejdea mea cea catre tine, ceea ce esti dupa Dumnezeu nadejdea tuturor marginilor pamantului. Fierberea trupului meu stinge-o. Viforul cel cumplit din sufletul meu potoleste-l. Mania cea amara imbanzeste-o. Trufia si mandria pererii celei desarte din mintea mea sterge-o. Nalucirile cele de noapte ale duhurilor viclene si bantuielile cele de ziua ale gandurilor necurate, din inima mea imputineaza-le, invata-mi limba sa graiasca cele de folos; povatuieste-mi ochii mei sa vada drept faptele bune cele adevarate, picioarele mele indrepteaza-le sa alerge fara de impiedicare pre calea cea fericita a poruncilor lui Dumnezeu. Mainile mele fa-le sa se sfinteasca, ca cu vrednicie sa le ridic pre ele catre cel Prea Inalt. Curateste-mi gura mea ca cu indrazneala sa chem. Tata pre Dumnezeu cel infricosat si preasfant, deschide-mi urechile mele ca sa aud simtitor si ganditor cuvintele cele mai dulci decat mierea si fagurul ale Sfintelor Scripturi si sa vietuiesc dupre dansele, intarindu-ma de tine.
Da-mi vreme de pocainta, de intoarcere a gandurilor, de moartea cea naprasnica fereste-ma, osandit de stiinta fiind izbaveste-ma, si mai pre urma de toate fii langa mine la despartitura sufletului de ticalosul meu trup. Sila cea nesuferita lesnindu-o, durerea cea nespusa usurandu-o, stramtoarea cea nemangaiata mangaindu-o, de fata cea intunecoasa a dracilor izbaveste-ma, de cercarea cea prea amara a vamesilor celor din aer si stapanilor intunericului slobozindu-ma, si zapisele pacatelor mele celor multe rupandu-le. Cu Dumnezeu ma imprieteneste, si bunatatilor celor vesnice si nestricacioase mostean pre mine ma fa.
Aceasta marturisire iti aduc tie Stapana mea, de Dumnezeu Nascatoare, Lumina ochilor mei celor intunecati, Mngaierea sufletului meu, folositoarea si nadejdea mea cea dupre Dumnezeu, pre care cu blandete primeste-o si ma curateste de toata spurcaciunea trupului si a duhului, si ma invredniceste in veacul acesta de acum, fara de osanda sa ma impartasesc cu Sfantul si prea Curatul Trup si Sange al Fiului si Dumnezeului tau, iar in cel ce va sa fie, cu cina cea prea dulce si cereasca a desfatarii Raiului, unde este lacasul tuturor celor ce se veselesc.


 Ca aceste bunatati dobandindu-le eu nevrednicul, sa se slaveasca in vecii vecilor prea cinstit si de mare cuviinta numele Fiului si Dumnezeului tau celui ce primeste pre toti cei ce se pocaiesc din tot sufletul, pentru tine ceea ce te-ai facut mijlocitoare si chezasuitoare tuturor pacatosilor.
 O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară şi Doamnă! Primeşte de la noi nevrednicii rugăciunile acestea şi ne apără pe noi robii lui Dumnezeu (N) de toate vicleşugurile oamenilor răi şi de moartea cea năprasnică şi ne dăruieşte, înainte de sfârşit, pocăinţă adevărată, îmblânzind inimile cele rele, întăreşte întru noi credinţa cea Ortodoxă şi pune în inimile noastre duhul fricii de Dumnezeu, duhul evlaviei, al smereniei, al răbdării şi al dragostei, ca şi noi să sporim în virtuţile cele creştineşti şi în faptele cele bune, şi să ne izbăveşti pe noi robii lui Dumnezeu (N) de toată rătăcirea şi de pieirea cea veşnică. Învredniceşte-ne să fim şi noi număraţi între cei de-a dreapta Fiului Tău, Hristos Dumnezeului nostru, întru cea de la a doua Sa venire şi părtaşi să fim împărăţiei cerurilor şi vieţii celei veşnice, împreună cu toţi Sfinţii cei ce bine l-au plăcut Lui. Ca prin tine prea laudata si prea buna Stapana, se mantuieste toata firea omeneasca, laudand si binecuvantand pre Tatal si pre Fiul si pre Sfandul Duh, Treimea cea Prea Sfanta si de o fiinta, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

       „Împărăteasa tuturor”- icoană vindecătoare de cancer şi de alte boli incurabile
                                     
Icoana este cautată mai mult pentru vindecarea celor bolnavi de cancer şi de alte boli grave, care se roagă înaintea ei şi se ung cu untdelemn de la candelă, citind Acatistul şi Paraclisul alcătuite în cinstea Icoanei. 
 Stapana si Doamna, prin datatoarea de bucurie, preacinstita icoana ta „Imparateasa a Toate”, mantuieste pe cei care cu fierbinteala cer mila ta; slobozeste-i din toate durerile pe cei care alearga la tine, din toate necazurile scapa turma ta care cere de la tine mijlocirea ta.
 Noi, credinciosii robii tai, stand cu mustrare de inima inaintea icoanei tale celei noi aratate, te cantam cu laude, o, Imparateasa a Toate. Trimite de sus vindecarea ta peste robii tai care acum alearga la tine ca sa putem sa-ti cantam cu bucurie: Bucura-te, o, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin darul tau!
 Atotbuna Stapana, Sfanta Maica a lui Dumnezeu, Pantanassa, Imparateasa a Toate, nu sunt vrednic ca sa intri sub acoperamantul Tau. Ci ca ceea ce esti milostiva Maica Dumnezeului celui milostiv, spune numai un cuvant si se vatamadui sufletul meu si trupul meu slabit se va intari. Caci tu ai tarie putincioasa si cuvantul tau este plin de putere, o, Imparateasa a Toate. Adu-mi biruinta, roaga-te pentru mine ca sa maresc numele tau cel minunat totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
  O, Preacurata Maica a lui Dumnezeu, Imparateasa a Toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere inaintea icoanei tale celei facatoare de minuni. Intoarce-ti privirea spre copiii tai bolnavi de boli netamaduite, care cad inaintea sfintei tale icoane cu credinta. Si precum pasarea isi acopera cuibul cu pui cu aripile, asa acopera-ne si tu, Fecioara, cu omoforul tau cel vindecator. In acest loc in care nadejdea se subtiaza, mila ta sa fie nadejde neindoielnica. Aici unde grijile amare ne coplesesc, da-ne rabdare si odihna; unde chinul si deznadejdea se cuibaresc in suflet, fa sa rasara lumina necreata a lui Dumnezeu. Mangaie-i pe cei fricosi, intareste-i pe cei slabi, varsa blandete si lumina peste inimile amarate. Vindeca poporul tau cel bolnav, atotmilostiva stapana, binecuvanteaza mintile si inimile doctorilor, ca sa fie instrumentele Atotputernicului doctor – Iisus Hristos, Mantuitorul. Ne rugam inaintea icoanei tale ca puterea ta sa traiasca in noi, Stapana si Doamna. Intinde mainile tale pline de vindecari, bucuria celor intristati, mangaierea celor indurerati, ca degrab primind ajutorul tau cel minunat sa laudam Treimea cea de viata Facatoare si nedespartita, Tata, Fiu si Duh Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, O, Împărăteasă a Toate. Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre prin darul tău! O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a Toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad înaintea sfintei tale icoane cu credinţă. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul cu pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului doctor – Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, Bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită,Tată, Fiu şi Duh Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Icoanele Maicutei Domnului

  1. Aldea Maria zice:

    Fecioara Maria impreuna cu Fiul Iisus Hristos m-au scos din iadul in care se afla neamul omenesc in prezent.”POCAITI-VA CA SE APROPIE IMPARATIA CERURILOR!***

    Apreciază

  2. Anonim zice:

    va iubesc ramineti cu isus hristos si maicuta fecioara maria indreptinduva usor catre cele ceresti amin
    gina

    Apreciază

  3. Ileana istrate zice:

    Rugativa Maicii Domnului si nu rămâneți neajutati, Maica Domnului nu ocrotește pe toți

    Apreciază

  4. Ileana istrate zice:

    Ne

    Apreciază

    • elena zice:

      Daca ne rugam cu staruinta la Prea Curata Nascatoare de Dumnezeu, nu ne lasa. Cereti sa va dea tot ce stie ca va este de folos pentru suflet si trup. Fiti blanzi, buni cu aproapele, iubiti curatia, milostenia, tacerea (nu vorbiti vrute si nevrute), credinta noastra stramoseasca ortodoxa – unica, lasata de Sfintii Apostoli si aparata cu sange. Suntem in Gradina Maicii Domnului; rugati-va neincetat, tot timpul si in tot locul, in gand. Fiti nelipsiti de la Sfanta Liturghie, cat o s-o mai avem, cautati un duhovnic iscusit, spovediti-va si va impartasiti. Cititi cartile noastre ortodoxe, adevarate comori pentru suflet.. Dumnezeu si Maica Sfanta sa ne ajute. Amin !

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s