Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Georgia -22 august

În 1654, în timpul epidemiei de ciumă, icoana a fost mutată la Moscova, iar cei ce s-au rugat în fața ei au scăpat de moarte. Numeroasele copii ale icoanei confirmă cinstirea deosebită pe care o are.

In anul 1622 șahul persan Abbas (numit Abbas cel Mare) a cucerit Georgia. Multe odoare sfinte au fost furate, și multe dintre ele au fost vândute în Persia negustorilor ruși. Astfel, Icoana Maicii Domnului din Georgia a ajuns la un negustor pe nume Ștefan, care a păstrat-o cu sfințenie.

În Yaroslavl, negustorul Gheorghe Lytkin, în slujba căruia era trimis Ștefan în Persia, a avut o descoperire într-un vis despre obiectul sfânt găsit de Ștefan, și i-a poruncit acestuia să-l trimită la mănăstirea Chernogorsk, din episcopia Arkhangelsk, fondată în 1603.

Când Ștefan s-a întors în 1629 și i-a arătat Icoana lui Gheorghe Lytkin, acesta și-a amintit de viziunea lui, și a mers la periferia Dvinei unde se află mănăstirea Chernogorsk (numită astfel pentru că a fost construită într-un loc abrupt și întunecos, numit în vechime „muntele negru”; mai târziu, mănăstirea și-a schimbat numele în Krasnogorsk.)

Icoana a fost preamărită acolo prin minuni. În 1654, în timpul epidemiei de ciumă, Icoana a fost mutată la Moscova, iar cei ce s-au rugat în fața ei au scăpat de moarte. Numeroasele copii ale Icoanei confirmă cinstirea deosebită pe care o are.

În 1658, cu binecuvântarea Patriarhului Nicon, a fost stabilită o zi de sărbătoare anuală pentru Icoana Maicii Domnului din Georgia, ziua de 22 august. Slujba a fost scrisă în 1698 și tipărită în Moscova sub supravegherea lui Theodor Polykarpov.

sursa Doxologia.ro

icoana_maicii_domnului_din_georgiaicoana_maicii_domnului_din_georgia1icoana_maicii_domnului_din_georgia2icoana_maicii_domnului_din_georgia3icoana_maicii_domnului_din_georgia4md_georgia_2md_georgia_3

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Georgia -22 august

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s