Acatistul Acoperamantul Maicii Domnului are o mare putere de a ne proteja

Imagine

Cuvintele sunt de prisos pentru a descrie maretia, bunatatea nesfarsita, indelunga rabdarea, milostenia Maicii pe care le simt in viata mea si a celorlalti apropiati mie. Cand se pare ca nu mai avem nicio scapare, atunci sa ne rugam la Maica Domnului caci mare este puterea rugaciunii ei. De mare folos este Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului. Iata Troparul de inceput al acestui acatist:
“Astazi poporul cel binecredincios, luminat praznuind, umbriti fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, si cautand catre prea cinstita icoana ta cu umilinta graim: Acopera-ne pe noi cu cinstitul tau Acoperamant, si ne scapa de tot raul, rugand pe Fiul tau, Hristos Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre.”

Am descoperit insa, prin prisma greutatilor prin care mi-a fost dat si mie sa trec in aceasta scoala a vietii, o modalitate de protectie, pe care o consider printre cele mai puternice ce mi-au iesit in cale vreodata. Este Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului. Fata de orice alta modalitate, aceasta are o particularitate: asigura protectia pe termen scurt si intareste protectia pe termen lung. Cu alte cuvinte, atunci cand ne simtim agresati energetic putem rosti scurt si repede: “Maica Preacurata pazeste-ma cu cinstitul Tau Acoperamant”. Pe termen lung, citirea Acatistului Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului sau ascultarea acestuia, este o recomandare pe care o fac din tot sufletul, atunci cand trecem prin vremuri de nevoie si necaz, pentru ca va garantez, ca puteti observa efectul dupa numai primele 1-2 zile de la inceperea acestei rugaciuni.

Asa este, Maica Domnului este mama noastra, care se roaga pentru noi fara incetare, iar cu Acoperamantul Ei cel Sfant pazeste si acest popor, chiar daca romanii trebuie sa treaca prin multe greutati. Insa asa cum am mai scris si prin articolele anterioare, acestea sunt lasate de Bunul Dumnezeu sa se petreaca, pentru ca exista un scop foarte precis: transformarea Romaniei intr-o gradina cu flori, demna de a fi a Maicii Domnului.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Invataturi ale Sfintilor Parinti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s