Dragostea Sfântului Andrei Criteanul față de Maica Domnului

 99218_andrei-criteanul

Fata de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Sfântul Andrei Criteanul nutrea o mare iubire şi o adâncă evlavie. Aceasta o constatăm din imnele pe care i le-a închinat, din cuvintele pe care le-a rostit şi din omiliile pe care le-a scris despre persoana şi sărbătorile închinate ei. Exprimarea acestei dragoste s-a observat şi în construirea măreţei biserici închinate Preasfintei Fecioare, pe care a numit-o „a Vlahernelor”:

„A construit o nouă biserică Preasfintei şi Preacinstitei Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, care lăcăş sfinţit şi însufleţit al Cuvântului lui Dumnezeu pe sine s-a făcut. Pe aceasta a numit-o Vlaherne, după biserica cu acelaşi nume. Şi a stabilit în biserica aceasta preoţi vrednici şi cu teamă de Dumnezeu din ceata monahilor, ca să cânte şi să-L slăvească pe Dumnezeu, ca dar de schimb pentru bunătatea şi pentru toate cele ce vin de Sus, de la Dumnezeu”.

(Simeon Koutsa, Plânsul adamic: canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul, trad. de Alexandru Prelipcean, Ed. Doxologia, Iași, 2012, pp. 24-25)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte despre Maica Domnului ale Sfintilor Parinti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s