Mângâietoarea Moldovei – Icoana Maicii Domnului din Catedrala Mitropolitană de la Iași

Fiecare dintre noi, în momente de răscruce, atunci când greutățile au trecut dincolo de pragul sufletului nostru, am căutat mângâierea. Între vorba blândă a mamei sau a bunicii și epitrahilul duhovnicului, de multe ori ne-am ostoit necazul în fața icoanei Maicii Domnului. De ce, oare, ne regăsim mai bine în fața icoanei Maicii Domnului, decât în fața altor icoane din biserică sau din casele noastre? De ce, oare, cele mai multe icoane făcătoare de minuni sunt reprezentări ale Maicii Domnului?

Acestea sunt câteva dintre întrebările esențiale legate de evlavia noastră la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, într-o lume care caută senzaționalul, dincolo de duhovnicesc.

Biserica plămădită în „foișorul cel de sus” din Ierusalim a avut în centrul său pe Maica Domnului. Cei unsprezece apostoli, puținii ucenici și cele câteva femei s-au strâns în jurul celei mai importante persoane, ființa din care Însuși Dumnezeu a devenit om, asemenea nouă. Cartea Faptele Apostolilor, cea care ne dezvăluie modul în care își desfășura viața tânăra comunitate creștină, ne demonstrează că Maica Domnului era prezentă la frângerea pâinii, dar și la rugăciunea comună. Deși Sfânta Scriptură nu deține foarte multe informații despre activitatea Fecioarei Maria după Înălțarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos, cu siguranță ea a fost cinstită și respectată de către întreaga comunitate creștină. Dumnezeiasca Maică a devenit maică și mângâietoare a sufletelor greu încercate. Istoria ne demonstrează că, după dumnezeiasca Euharistie – modul în care Hristos a fost făcut prezent în mijlocul comunității, creștinii au avut pe buzele și în inimile lor numele Maicii Domnului. Cum ne dăm seama că a fost așa? Dincolo de scrierile creștine din primele patru secole, care vorbesc despre importanța Maicii Domnului, primele picturi creștine cunoscute o reprezintă pe Fecioara Maria.

Icoana Maicii Domnului în primele secole creștine

Primele icoane ale Născătoarei de Dumnezeu datează din secolele II-III, demonstrând peste veacuri că Maica Domnului a fost cinstită dintotdeauna în cultul creștin. Cele mai vechi şi cele mai numeroase fresce reprezentând-o pe Maica Domnului s-au descoperit în catacombele Romei.

Găsim reprezentări ale Maicii Domnului în catacomba Domitillei – proorocul Isaia şi Fecioara cu Pruncul, pe pereţii catacombei Sfinţilor Petru şi Marcelin – Fecioara cu Pruncul, încadrată de doi magi şi pe pereţii Cimitirului Ostrian – Maica Domnului rugându-se pentru creștini. Toate aceste dovezi le avem din spațiul occidental. Orientul, cu mult timp înaintea Sinodului III ecumenic de la Efes, care a stabilit dogma despre Născătoarea de Dumnezeu, a avut conștiința ajutorului Maicii Domnului prin rugăciunile aduse în fața icoanelor sale. Viața cuvioasei Maria Egipteanca amintește despre o icoană a Fecioarei amplasată la intrarea „în biserica cea mare a Ierusalimului, a împăratului creștin Constantin”.

După secolul al IV-lea, spațiul sirian și mai târziu Constantinopolul au devenit „spațiu mariologic”. Ne amintim de episodul în care episcopul Nestorie a spus, în amvonul din Constantinopol, că „ar fi bine să numim pe Fecioara doar Hristotokos”, adică nu Născătoare de Dumnezeu, ci doar Născătoare de Hristos. În furia lor de a-și apăra Protectoarea, credincioșilor au incendiat jumătate de capitală, iar Nestorie a fost alungat.

Icoana Maicii Domnului era purtată pe zidurile orașului în caz de primejdie, așa născându-se cel mai vechi acatist, cel al Bunei Vestiri, păstrat până astăzi în slujbele Bisericii Ortodoxe.

În această mică incursiune istorică am observat că viața creștină a avut dintotdeauna în centrul ei pe Maica Domnului, cult reflectat mai ales în cinstea acordată icoanelor sale. În vreme de ispită, creștinul a îngenuncheat în fața acestor icoane – multe dintre ele fiind reținute de istorie drept „făcătoare de minuni”.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola

Tradiția creștină și evlavia credincioșilor au făcut ca fiecare biserică să aibă în patrimoniul său măcar o icoană a Maicii Domnului, icoană la care au căzut în genunchi, în vreme de încercare, generații și generații de creștini. Folosul și binecuvântarea primită au făcut ca multe dintre aceste icoane să fie cunoscute după faptele minunate care s-au petrecut cu ele. Nu dorința de senzațional a adunat în izvoarele istorice mărturii despre minunile Maicii Domnului prin icoanele sale, ci dragostea pentru Fecioara Maria. O astfel de relatare ne poartă pașii în Moldova secolului al XIX-lea. Anul 1854 a fost reținut de către istoria capitalei Moldovei drept „anul minunii din urbea noastră”, așa cum titra foaia publică „Zimbrul”.

Vechea ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu, Mănăstirea Socola a fost spațiul unei adevăratei minuni, trăită și mărturisită de către mari personalități ale epocii, dar și de către simpli credincioși.

Așa cum povestesc cronicele vremii, în dimineața zilei de 1 februarie, monahul rânduit cu slujba paracliseriei a deschis biserica mare a Mănăstirii Socola, pentru a o pregăti pentru slujba de Sfântul Mucenic Trifon. Închinându-se la icoanele împărătești, a ajuns și în fața  Maicii Domnului – icoană aflată în catapeteasmă. La lumina pâlpâită a candelelor a văzut minunea: din ochii Fecioarei se prelingeau câteva lacrimi, restul icoanei fiind uscată. În grabă a fost chemat duhovnicul Isaia, ecleziarhul bisericii și profesor de catehetică al seminarului Socola. Faptul minunat a fost comunicat și episcopului Filaret Scriban, rectorul seminarului. „Cu mâna tremurată, acesta a șters chipul Maicii Domnului cu un ștergar, poruncind să nu se spună la nimeni”. Biserica a fost încuiată până seara, la vecernie. Profesori, monahi și elevi au descuiat ușa bisericii cu teamă. Două șiroaie de lacrimi străluceau pe chipul Maicii Domnului… Uimiți, au căzut în genunchi și au cântat cu toții paraclisul Maicii Domnului, sărutând apoi sfânta icoană.

Știrea că la Iași plânge o icoană a Maicii Domnului s-a răspândit imediat. Mitropolitul Sofronie Miclescu a venit și a constant minunea. Și stăpânirea pământească a dorit să vadă minunea. Pentru că Moldova se afla sub stăpânirea militară rusească, un general rus a călcat pragul Mănăstirii Socola. A cerut o lumânare. Icoana era uscată și, dintr-o dată, „din luminile ochilor se zăriră ca două puncte strălucitoare de briliant…”. „Părinților, acesta este o mare minune, a spus în limba rusă generalul, închinându-se icoanei din biserica Schimbării la Față.

Izvoarele istorice amintesc faptul că fenomenul nu a fost unul singular. Timp de  aproape trei luni, începând de la 1 februarie 1854, până spre sfârșitul lunii aprilie, zi de zi au curs picături de lacrimi din ochii Maicii Domnului.

Mângâietoarea din Catedrala Moldovei

Vestea minunii de la Mănăstirea Socola  a ajuns în întreaga țară, trecând și dincolo de hotarele Moldovei. Căutată de către credincioși, icoana a fost desprinsă din catapeteasmă și așezată în mijlocul bisericii. În acest context, un descendent al unei mari familii boierești s-a oferit să îmbrace icoana într-o ferecătură din argint și aur. În urma însănătoșirii grabnice a unei rude apropiate, boierul Nicolae Roznovanu a comandat la argintarii locali, în anul 1855, o îmbrăcăminte prețioasă ce avea menirea să protejeze sfânta icoană. Această informație se confirmă prin inscripția de pe icoană, care se păstrează până astăzi:„Pomeneşte, Doamne, pre robii tăi, Necolai, Mariea, Necolai şi fiei lor, şi tot neamul lor, 1855, maiu”.

Timpul a trecut, biciul istorie nu a uitat Moldova sfârtecată de urmele războiului, dar nici minunea de la Iași nu a fost uitată. Cel care a readus speranța în capitala Moldovei, Mitropolitul Iosif Naniescu „cel sfânt”, așa cum l-a numit poporul, și-a legat și el numele de minunata icoană. În anul 1886, dorind un spațiu propice desfășurării învățământului teologic, a mutat seminarul înființat de înaintașul său, Veniamin Costachi, de la mănăstirea Socola, în palatul familiei Sturza. În același timp, în chiliile mănăstirii a fost înființată o școală de ucenici.

În acest context, vlădica Iosif și-a dorit icoana Maicii Domnului mai aproape. Pentru că lucrările la catedrală erau încă în desfășurare, icoana de la Socola a fost așezată la biserica Sfântul Nicolae Domnesc. Anul 1889 a rămas în conștiința ieșenilor prin două mari evenimente – aducerea în noua catedrală a moaștelor Cuvioasei Parascheva și așezarea în partea stângă a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

De 126 de ani, sute și poate chiar mii de credincioși ajung zilnic în fața sfintei icoane a Maicii Domnului, de la Catedrala Mitropolitană. Mulți dintre ei nici măcar nu-i cunosc istoria. Cred că nici nu este foarte important să o știe. Doar simt. Simt că acolo durerea se mai îndulcește, iar în locul lacrimilor, Mângâietoarea Moldovei le alină sufletele.

sursa Doxologia.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s