Izvorul Tãmãduirii 13 aprilie 2018

Izvorul Tãmãduirii

Izvorul Tãmãduirii este un mare praznic închinat Maicii Domnului , ce dateazã din a doua jumãtate a primului mileniu creştin , care face referire la o vindecare miraculoasã a unui orb . Legenda spune cã înaite de a fi pe tron împãratul Leon cel Mare , ca simplu soldat , s-a nimerit sã treacã printr-o pãdure şi a întâlnit un orb bãtrân , care îşi cãuta drumul . Acest bãtrân orb , însã era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor cã în imperiale se aflã izvoarea şi lacuri , ce sunt ocrotite de Maica Domnului , apãrãtoarea sihaştrilor din acele locuri .
Tradiția spune cã cei doi , afundați în discuțiile lor teologice , despre marele praznic al Învierii Domnului , s-au rãtãcit în acele sãlbatice împrejurãri împãdurite .
Milos din fire , Leon l-a luat de mãnã pe orb ca sã-l conducã , însã acestuia îi era mai mult sete . În cãutarea sa a auzit un glas care i-a indicat locul unde va gãsi apã pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii , lipsiți de vedere . Ajunşi acolo , i-a dat orbului sã bea , iar apoi i-a spãlat şi ochii , dupã porunca Nãscãtoarei de Dumnezeu , cãci ea vorbise .
Orbul şi-a recãpãtat vederea . Copleşiți de minune Leon a cazut în ghenunchi slãvind-o pe Maica Domnului . Bãtrânul înțelept i-a prezis lui Leon cã va ajunge în curând impãrat .
Prima grijã a noului împãrat a fost sã ridice o bisericã în cinstea Maicii Domnului cu hramul ” Izvorul Tãmãduirii „

Acest articol a fost publicat în Sarbatori in cinstea Maicutei Domnului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Izvorul Tãmãduirii 13 aprilie 2018

  1. Viorela zice:

    Multumim mult pentru tot!
    Praise be to God!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s