1 octombrie -Acoperamantul Maicii Domnului

Fotografia postată de Pagina  dedicata Cinstirii Maicutei  Domnului.

În fiecare an, pe data de 1 octombrie, întreaga ortodoxie sărbătorește cu mare cinste Acoperământul Maicii Domnului, o minunată sărbătoare care amintește momentul în care Preacurata Fecioară s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi pentru întreaga omenire.

În această zi nu trebuie să faceți altceva decât să vă odihniți și să vă rugați
Istoria spune că acest eveniment unic a avut loc în biserica din Vlaherne, pe data de 1 octombrie 991. A fost momentul în care Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, impresionat de ceea ce vede cu proprii săi ochi, a rostit către ucenicul sau iubit, Epifanie: “O vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor cum se roagă pentru întreagă lume?” Iar Epifanie a zis: “O văd, Părinte, și mă minunez!

.În ziua sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, credincioșii rostesc următoarea rugăciune:
“Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre. Acoperă-ne în toate zilele noastre și, mai ales în ziua cea rea, când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi. Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Sarbatori in cinstea Maicutei Domnului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s